Author Archive
Mai demult am avut fața schimonosită…
Moise. Mai întâi este fiu al unei evreice. Apoi devine „fiul fiicei lui Faraon” după care își schimbă statutul și devine păstor. Dar înainte de asta ajunge și criminal. În Madian, în loc de palat, trăiește într-un cort, în loc de lespezi de marmură, calcă pe pământ pietros, în loc de a fi slujit, ajunge să slujească iar în loc de sceptru poartă un toiag. Toiagul îi reprezintă acum funcția și statutul. Toiagul îi este sprijin pentru oasele deja slăbăbogite de vârstă și de asemenea instrument cu care conduce turmele. Fostul prinț devine păstor. Devine purtător de toiag.
Într-una din zile, picioarele cu pielea crăpată de vânt și de drum, ajung să calce pe pământ sfânt. Un rug arde fără să mistuie creanga, în jur aerul e încremenit, de undeva din apropiere, o [...]
Însetați după har
Stau în picioare în mijlocul camerei. Podeaua e găurită în multe locuri din care ies urâte niște așchii acoperite de grăsime murdară. Trei paturi fără forme stau parcă de pază în fața pereților coșcoviți. Așternuturi murdare stau aruncate în dezordine, păstrând încă forma trupurilor – multe – care au dormit acolo noaptea trecută. Fereastra înaltă se zguduie la bătaia vântului iar ropotele ploii sună ascuțit în geam. Pe masa de plastic sunt resturi de mâncare și niște linguri murdare… atât de multe linguri pentru o singură [...]
Pentru tine, Alba!
Am răsfoit de curând câteva pagini de hârtie îngălbenite… și am rămas pentru o vreme, citindu-mi gândurile de atunci. Să fie hârtia pe care acum foarte rar mai scriem, să fie amintirea tăioasă a ceea ce simțeam când am scris?… să fie Duhul care nu a încetat niciodată să mă îmbrâncească și să mă întrerupă din rutina zilnică?… nu știu. Poate sunt toate la un loc, dar știu că aș vrea să păstrez proaspătă simțirea pe care mi-o așază frumos pe suflet aceste scrieri.
Au trecut câțiva ani de cand am scris aceste cuvinte dar ele sunt astăzi
Calus pe sufletul meu… și oameni…
Așezată pe banca de lemn din curtea frumos pavată, ascult rugăciunea tremurată a lui P. Cuvintele lui sunt simple pentru că P. nu are prea multă școală. Vorbele lui îmi taie inima pentru că, pe cât sunt de simple, pe atât sunt de reale, scoase brut din sufletul său care nu știe să cosmetizeze. Mută, [...]
Să curgă râul
Pielea lor e moale și încrețită de ani… Mâinile lor tremurânde sunt întinse după ajutor. Zâmbetul lor îmi moaie inima și mă face să cad în genunchi în umilință. Ei sunt învățătorii mei. Îi spăl încet, cu grijă, ca o mângâiere. Apa curge șiroaie de pe corpurile lor și eu mă gândesc la râuri, la [...]
