BIG 5.3: Conducerea și Lucrul în Echipă
De trei zile a debutat la Sovata o nouă conferință organizată de organizația BIG Impact (Biserici cu Impact Global), având ca partener principal anul acesta pe Willow Creek Association din Chicago, SUA.
Desfășurată la Hotel Brădet, conferința aceasta a adus laolaltă 230 de persoane, în principiu pastori împreună cu echipele lor de conducere, reprezentând numeroase biserici, acoperind întregul spectru evanghelic. După decenii în care multe biserici s-au obișnuit cu o conducere de tip “solo”, în care prima modelul “one man show”, acesta este primul efort de această amplitudine, menit să pună în lumină avantajele lucrului și ale conducerii în echipă.
Ca și element de noutate, materialele prezentate în cadrul celor șase sesiuni ale conferinței au fost pregătite de o echipă de creație formată din circa 40 de persoane care s-au întâlnit de mai multe ori pe parcursul ultimului an pentru a elabora suportul de curs pe baza unei pregătiri temeinice, care a inclus multe ore de studiu individual, consultarea unei bibliografii impresionante, interacțiune în grup mic folosind internetul (Skype), etc, totul sub coordonarea pastorului Gelu Paul-Faina de la biserica Vox Domini din Timișoara. În elaborarea materialelor s-a pus accent pe utilizarea unor surse de calitate, pe aplicarea principiilor învățării experiențiale și pe realizarea unei expuneri interactive, urmată de seminarii practice și de proiecte de lucru pentru acasă.
Cele șase sesiuni ale conferinței sunt focalizate progresiv pe următoarele teme:
- Baza biblică a conducerii și lucrului în echipă
- Profilul membrilor echipei
- Formarea echipei
- Împărtășirea conducerii
- Comunicarea
- Administrarea conflictelor
Fiecare participant a avut ca temă de casă, de efectuat înainte de venirea la conferință, susținerea a trei teste ajutătoare, primul pentru stabilirea darurilor spirituale, al doilea pentru stabilirea tendinței personale în abordarea conflictelor iar cel de-al treilea (Right Path 4) dedicat îmbunătățirii comunicării în cadrul echipei prin înțelegerea diferențelor, aprecierea diferențelor și adaptarea la aceste diferențe existente între membrii unei echipe de lucru sau de conducere.
Inutil de adăugat că această conferință a trezit un interes maxim și după aceste prime zile de desfășurare dinamica interacțiunii dovedește faptul că atât calitatea informației cât și modul ei de prezentare sunt pe deplin apreciate de către cei veniți pentru a participa la acest eveniment inedit pentru evanghelicii români.
Amintim că această conferință face parte dintr-un ciclu de cinci conferințe anuale, ciclu care a debutat anul trecut prin conferința pe tema “Dezvoltarea unei filozofii biblice de lucrare” și este cuplată cu Summitul Global de Conducere – GLS 2008, organizat împreună cu Willow Creek Association la sfârșitul acestei săptămâni, în aceeași locație.
Filed Under: Crestinul si Cetatea
Tags: BIG 5.3, BIG Impact, conducere, conferinta, gls 2008, lucrul în echipa, Willow Creek

Comments (2)
BIG 5.3: Conducerea Èi Lucrul Ăźn EchipÄ « RomĂąnia EvanghelicÄ
October 16th, 2008 at 8:09 am
[...] Detalii: Mersul Vremurilor [...]
servumil
November 9th, 2008 at 9:02 pm
Prima conferinta la care liderii ne-au slujit
Cinste lor!
Leave a reply