Ce-am primit de ziua națională?
UIte că a trecut și Ziua Națională a României. O zi în care aproape că îmi pare rău că nu sunt american, chinez sau evreu. Fiindcă ziua aceasta se dovedește a fi extrem de săracă prin tot ceea ce încearcă să ofere. Mă face să îmi pară rău și după zilele de 23 August de odinioară și să nu credeți cumva că aș fi vreun nostalgic al vechiului regim.
Ei, da, 23 August când nu se sărbătorea prin muncă (!!!…) reușea să creeze, după cum spun americanii, un “momentum”, transmițând tuturor un sentiment puternic de celebrare. Deși nu mă conectam cu semnificațiile politice ale sărbătorii, pot spune că beneficiam de ea la maxim și mă bucuram mult în felul meu.
În prezent resimt dureros faptul că noi românii nu mai știm să sărbătorim ziua națională și, cu riscul de a mă repeta, declar că mă cuprinde o gelozie puternică uitându-mă la modul în care americanii își sărbătoresc al lor 4 iulie, sau francezii pe 14 iulie.
De fapt cred că noi avem atâtea praznice și sărbători că însăși semnificația unei asemenea zile s-a demonetizat puternic. De aceea, pentru mine această zi națională a trecut parcă mai trist decât alte zile.
Am citit în presă că în București vreo 50 de tineri au petrecut câteva ceasuri în centru, oferind “free hugs” trecătorilor. Observând că oamenii nu sunt fericiți, că le lipsește ceva, la îndemnul unui ONG au ieșit pe stradă pentru a oferi trecătorilor îmbrățișări. Deci pe lângă parada militară, recepția de la Cotroceni, coliva de cinci tone de la Brașov, fasolea cu cârnați din Crângași și rezultatul alegerilor care, fie vorba între noi, n-a fericit pe nimeni, iată că ni s-a oferit șansa de a primi o îmbrățișare în mod gratuit.
Inițiativa acestor tineri mi-a adus aminte că noi creștinii suntem, sau cel puțin ar fi trebuit să fim, o parte a soluției, și cred că am avea ceva mai mult de oferit oamenilor de pe străzi decât o îmbrățișare. Probabil că ne-ar trebui și nouă o doză mai mare de nonconformism pentru a ieși pe străzile pline de nefericiți cu scopul de a le oferi acestor oameni ceva ce cu adevărat ei au nevoie.
Până atunci dați-mi voie să vă ofer vouă, cititorilor sitului Mersul Vremurilor, o îmbrățișare, pentru a fi în ton cu acești tineri inimoși și să vă încurajez să vă gândiți un pic la rolul pe care sunteți chemați să îl jucați în viață, anume de a fi parte a soluției și nu parte a problemei. Trebuie doar să vă gândiți un pic ce anume trebuie să faceți pentru a juca acest rol în mod activ… și chiar dacă asta va presupune o oarecare doză de nebunie, nu dați înapoi, sunteți pe calea cea bună!
Filed Under: Crestinul si Cetatea
Tags: coliva, free hugs, imbratisari, solutie, ziua nationala

Comments
No Comments
Leave a reply