Mersul Vremurilor

Ce-am primit de ziua naţională?

UIte că a trecut şi Ziua Naţională a României. O zi în care aproape că îmi pare rău că nu sunt american, chinez sau evreu. Fiindcă ziua aceasta se dovedeşte a fi extrem de săracă prin tot ceea ce încearcă să ofere. Mă face să îmi pară rău şi după zilele de 23 August de odinioară şi să nu credeţi cumva că aş fi vreun nostalgic al vechiului regim.

Ei, da, 23 August când nu se sărbătorea prin muncă (!!!…) reuşea să creeze, după cum spun americanii, un “momentum”, transmiţând tuturor un sentiment puternic de celebrare. Deşi nu mă conectam cu semnificaţiile politice ale sărbătorii, pot spune că beneficiam de ea la maxim şi mă bucuram mult în felul meu.

În prezent resimt dureros faptul că noi românii nu mai ştim să sărbătorim ziua naţională şi, cu riscul de a mă repeta, declar că mă cuprinde o gelozie puternică uitându-mă la modul în care americanii îşi sărbătoresc al lor 4 iulie, sau francezii pe 14 iulie.

De fapt cred că noi avem atâtea praznice şi sărbători că însăşi semnificaţia unei asemenea zile s-a demonetizat puternic. De aceea, pentru mine această zi naţională a trecut parcă mai trist decât alte zile.

Am citit în presă că în Bucureşti vreo 50 de tineri au petrecut câteva ceasuri în centru, oferind “free hugs” trecătorilor. Observând că oamenii nu sunt fericiţi, că le lipseşte ceva, la îndemnul unui ONG au ieşit pe stradă pentru a oferi trecătorilor îmbrăţişări. Deci pe lângă parada militară, recepţia de la Cotroceni, coliva de cinci tone de la Braşov, fasolea cu cârnaţi din Crângaşi şi rezultatul alegerilor care, fie vorba între noi, n-a fericit pe nimeni, iată că ni s-a oferit şansa de a primi o îmbrăţişare în mod gratuit.

Iniţiativa acestor tineri mi-a adus aminte că noi creştinii suntem, sau cel puţin ar fi trebuit să fim, o parte a soluţiei, şi cred că am avea ceva mai mult de oferit oamenilor de pe străzi decât o îmbrăţişare. Probabil că ne-ar trebui şi nouă o doză mai mare de nonconformism pentru a ieşi pe străzile pline de nefericiţi cu scopul de a le oferi acestor oameni ceva ce cu adevărat ei au nevoie.

Până atunci daţi-mi voie să vă ofer vouă, cititorilor sitului Mersul Vremurilor, o îmbrăţişare, pentru a fi în ton cu aceşti tineri inimoşi şi să vă încurajez să vă gândiţi un pic la rolul pe care sunteţi chemaţi să îl jucaţi în viaţă, anume de a fi parte a soluţiei şi nu parte a problemei. Trebuie doar să vă gândiţi un pic ce anume trebuie să faceţi pentru a juca acest rol în mod activ… şi chiar dacă asta va presupune o oarecare doză de nebunie, nu daţi înapoi, sunteţi pe calea cea bună!