Mersul Vremurilor

Cei trei “O”: Osama, O’Mama si Obama

Îmi sosea în e-mail, anul trecut cam pe vremea asta, un mesaj despre cei 3 “O” care sperie America…Osama, O’Mama şi Obama. Am zâmbit la vremea aceea şi am lăsat mesajul în pace… Spre sfârşitul anului trecut, privind cum se desfăşoară “luptele” pe teritoriul alegerilor americane mi-am adus aminte de figurile din e-mail… şi mi-am dat seama că alăturarea era mai mult decât bine aleasă… Despre Osama e deja ştiută povestea… cel mai avansat stat militar din lume, cu cele mai sofisticate sisteme de urmarire (mă întreb ce au ei, dacă la-ndemâna noastră a muritorilor de rând, avem acum nişte echipamente super) care poate cumpăra şi şantaja cei mai buni spioni dar care nu a reuşit să-l găsească. E bine să ai un Bau Bau cu care să-ţi sperii concetăţenii şi o parte a lumii. E ca în creşterea copiilor… ”dacă nu mănânci tot vine bau-bau şi te ia…” Povestea cu Osama e bine de avut, pentru că întreţine mocnit focul disensiunilor între musulmani şi restul lumii; e bine pentru că poţi sub masca luptei antiteroriste să controlezi, să experimentezi, să dezvolţi noi tehnici şi tehnologii. Şi uite aşa am ajuns să avem mai mult adevăr în filmele dela Hollywood (am văzut aseară “Rendition”, bun, despre cât de mult se ajunge în acest domeniu) decât în presă, la fel cum avem mai mult adevăr în unele bloguri decât în jurnale sau oficioase (era să zic şi amvoane, bine că doar am scris…) Cu Osama m-am lămurit… O’Mama este nimeni alta decât “Hill Force One” cum îi place să se privească în oglinda propriilor declaraţii. Madam Clinton care îşi dă seama că în perioada cât a fost soţul ei la Casa Alba, Biroul Oval era asociat mai mult cu numele Monica decât de numele ei. Şi ce şi-a zis… probabil e momentul să le arat eu cine e Biroul Oval… Lacrimile vărsate în faţa camerelor de luat vederi după ce a pierdut in Iowa şi-au făcut efectul la americanii care preferă să cânte “Cumbaia my Lord” numai la şcoala duminicală adresată preşcolarilor. Adevarul este că o Americă condusă de o Lady ar arăta interesant… drumul este pregătit nu doar de militantele feministe dar mai ales de înlăturarea miturilor care vorbesc despre o conducere exclusiv masculină. Trăim într-o lume a demitizarii şi de ce nu am avea un exemplu tocmai la cea mai vizibilă cancelarie din lume? Din păcate Madam Clinton nu e nici pe departe Margaret Thatcher (excepţional exemplu de lider, dar ce sa-i faci Europa nu-i America) sau Benazir Bhutto. Si legându-ma de evenimentul trist care o priveşte pe cea menţionată la urmă mă întreb cum va dialoga Hillary cu lumea musulmană care nu prea înghite o femeie aflată în post de conducere. Ori dialogul cu ţările arabe este cel mai important în politica externă şi financiara a SUA. La cum a plâns ea după Iowa mă face să cred că nu va plânge şi după ce vreun prinţişor cu bani mulţi îi va întoarce spatele. (Şi ea căutându-şi rujul va apăsa pe butonul roşu…) Despre al treilea O este şi mai interesant. De Obama presa s-a îndrăgostit. E vizibil impus şi împins în faţă. Cel mai bun speaker (aiurea! America are oameni care ştiu să vorbească mult mai bine decât el) cel mai echilibrat candidat, cel mai familist, işi iubeşte soţia (aici chiar că are avantaj faţă de Hillary), promite un guvern cu un mix democrato-republican, etc. CNN îl vrea, apare mai în toate clipurile video. Când a câştigat în Iowa toată lumea a spus despre măreţul discurs care n-a fost nimic altceva decât o vorbire patriotică pe care o auzeam şi la tovarăşul Ceauşescu…”să facem totul tovarăşi, să fim uniţi în jurul aceleiaşi cauze, pentru înaintarea poporului nostru şi înfloriea naţiei…bla, bla” Discursul său combină elemente de la democraţi dar şi republicani fiind primul care l-a introdus pe Ronald Reagan în actuala campanie electorală. Dar nu ca şi candidat ci ca şi aliat al său. Când spui Reagan spui multe în SUA. Toţi îl privesc cu respect. Dacă îl pomeneşti pe Reagan tu ca şi democrat arăţi că treci peste nişte bariere dar şi că te foloseşti de el. Cu toate astea factorul rasist într-o Americă din ce în ce mai încorsetată economic rânjeşte ademenitor. Obama se pronunţă în favoarea schimbării, dar este America pregatită pentru o asemena schimbare? Obama la Casa Albă ar duce la un mix cromatic care ar arăta de fapt adevărata nuanţă a politicii, indiferent că se află creştini în ea: GRI.