Conferință cu soții Jill și Stuart Briscoe la Sovata!

Tematica generală a conferinței este “Lucrarea Creștină, Căsnicia și Familia Creștină: Repere Teologice Pauline din Epistolele către Corinteni și Efeseni”.
Stuart Briscoe a fost ordinat ca pastor senior al bisericii Elmbrook în anul 1970, după ce în Anglia a fost angajatul unei bănci și implicat în lucrarea Evangheliei prin organizația Torchbearers (Purtătorii de Făclie). În anii în care a fost pastor, biserica a crescut foarte mult și alte câteva biserici au fost plantate în cartierele vecine. În toți acești ani, Stuart a continuat să predice și să dea învățătură din Scripturi, atât în Statele Unite cât și în multe alte țări din lume. A publicat multe cărți, iar în anul 1971 a pus bazele programului de radio și televiziune „Telling the Truth” („Spuneți adevărul”) care în prezent se bucură de o largă audiență locală și internațională. După ce a slujit timp de treizeci de ani ca și pastor senior la Elmbrook, Stuart este implicat în prezent, împreună cu Jill, într-o lucrare amplă de instruire și ucenicizare a pastorilor, misionarilor și altor lideri din biserici, lucrare care se desfășoară în întreaga lume. Cu toate acestea, mențin o legătură strânsă cu Elmbrook Church, ai cărei misionari sunt. Stuart și Jill Briscoe au trei copii și treisprezece nepoți.
Jill Briscoe a ajuns în Statele Unite când soțul ei a fost ordinat ca și pastor senior al bisericii Elmbrook. La scurt timp a pus bazele lucrării cu copii preșcolari și din clasele I-VII care s-a numit „God Squad” („Brigada Domnului”). Mai târziu a dezvoltat lucrarea cu femeile din cadrul bisericii. În toți acești ani și-a dedicat timpul familiei și Domnului, fiind invitată ca vorbitor principal la multe conferințe pe continentul Nord American. În 1971 s-a alăturat soțului ei și personalului angajat la postul de radio și televiziune „Telling the Truth” („Spuneți adevărul”). Fondatoarea și editorul șef al revistei Just Between Us („Între noi fie vorba”), Jill Briscoe încurajează și oferă sprijin multor femei aflate în lucrarea de răspândire a Evangheliei. De asemenea, a slujit în bordul de garanți al multor organizații creștine, printre care World Vision și Christianity Today.
Participarea la această conferință se face doar prin înscriere în urma unei invitații primite de la organizatori. Cei care au asemenea invitație se pot înscrie aici.
Filed Under: Crestinul si Cetatea
Tags: Colocviul Cornilescu, conferinta, Elmbrock, Familia Crestina, Jill Briscoe, Lucrarea crestina, Sovata, Stuart Briscoe

Comments (4)
Conferinta cu sotii Jill si Stuart Briscoe la Sovata! « Stiri Crestine - Fii un crestin informat!
February 1st, 2009 at 11:10 am
[...] Stire preluata de pe Mersul Vremurilor [...]
elit
February 4th, 2009 at 1:06 pm
Ferice de cei chemati la vinuri vechi si limpezite,bucate miezoase,vechi si noi.
Sa fie binecuvintarea armoniei si empatiei peste conferentiari si auditori.
In duh vom fi cu voi acolo,dragilor surori, mult stimati fratiori.
mitica
March 14th, 2009 at 12:03 pm
Sunt unul dintre cei care au participat…
Ma gandeam la un scurt comentariu.
Cat de scurt …si totusi sa insemne ceva ,mai ales ptr. cei care n-au reusit sa participe .
–,,si iata ca nu mi s-a istorisit NICI PE JUMATATE …”
Multumiri celor celor 2 organizatii care au pus impreuna INIMA ,PASIUNE SI PROFESIONALISM.
multumesc fr. Mihai de invitatie.
Mihai
March 14th, 2009 at 3:43 pm
Mitica,
A fost super sa ne vedem fata la fata si ma bucur ca a fost posibil intr-un context atat de fain.
Sa fii binecuvantat!
Leave a reply