Mersul Vremurilor

Dincolo de Predicare

Se pare că am înțeles greșit scopul pentru care am fost chemați să slujim înaintea Mântuitorului și înaintea bisericii locale. Între păstorii și slujitorii bisericii locale slujirea este cunoscută doar sub forma serviciilor divine, ce au loc la ora de rugăciune, studiu biblic și duminica. Mă întreb dacă aceasta a fost intenția Mântuitorului – de a reduce viața creștină doar într-un club monastic. De multe ori strigăm conducătorilor ortodocși că mănăstirile (existente pe teritoriul României) sunt lăcașuri de retragere și neintegrare în comunitate a slujitorilor care își petrec timpul neîncetat pentru societate. Nu am să dezbat în acest articol etica unei astfel de instituții, ci aș dori să scot în evidență că și biserica locală (neoprotestantă) este în pericol de a replica aceiași manifestație modernă.

Păstorul, dincolo de predicare

Atitudinea oricărui slujitor este de a se asigura că existența proprie este vizibilă în societatea în care acesta a fost chemat să slujească. Un păstor, dar care este și un scriitor iscusit, m-a ajutat să înțeleg care este scopul păstorului contemporan în această lume constrânsă de o imagine disfuncțională și deplorabilă pentru locuitorii ei. Eugene H. Peterson afirmă că “lucrarea pastorală are loc între zilele de duminică, între prima și a opta zi a săptămânii (lunea), între perimetrii creației și cei ai învierii, între Geneza 1 și Apocalipsa 21″. ((Eugen H. Peterson, Five Smooth Stones for Pastoral Work, p 19)) Autorul dorește să înțelegem că misiunea unui păstor nu se încheie cu ziua de duminică, ci dimpotrivă, lucrarea acestuia începe cu prima zi a săptămânii. Nu doar lucrarea păstorului este transferată spre celelalte zile ale săptămânii, dar și contextul întregii biserici locale, care este încurajată să interacționeze cu comunitatea în care a fost așezată. Aceasta este chemată să interacționeze prin dialog și conversații, prin muncă și relaxare, prin dezbatere și creativitate, prin opinie și prin dezvoltare, cu locatarii acestei comunități. Dincolo de predicare se află oameni care își trăiesc viața independentă de Creator, iar scopul creștinului contemporan este de ai aduce pe aceștia – nu înaintea unei biserici locale, ci înaintea unui Creator universal, crucificat, îngropat și înviat. Scopul păstorului este de al introduce pe „Gică„ și „Cică„ în contextul unei relații eterne. Dincolo de predicare este un Dumnezeu transformator, care dorește ca mesajul predicat să genereze un impact în această lume scufundată în necaz și ură.

Păstorul, dincolo de context

Același autor ne imploră să captăm importanța faptului că „lucrarea pastorală începe de la amvon spre audiență, de la masă spre spital, din sufragerie spre sala de consiliere. Săptămânal, lucrarea pastorului se desfășoară înaintea oamenilor, care în timp ce lucrează, în timp ce iubesc, în timp ce plâng, în timp ce suferă, în timp ce se joacă, în timp ce învață, în timp ce cresc, în timpul crizelor și în timpul evenimentelor de rutină, își trăiesc viața cu implicații normale. Ceea ce trebuie să realizăm din această afirmație este, că dincolo de textul biblic și contextul uman, se află o audiență care trebuie să recepteze mesajul predicat acolo unde își desfășoară omul activitatea sa proprie. Dacă am privi spre Evanghelia lui Luca , vom observa că Zacheu a fost capabil să recepționeze mesajul Mântuitorului datorită faptului că Cristos a mers în zona unde se afla Zacheu. Același lucru trebuie să-l facem și noi. Noi trebuie să mergem împreună cu acest mesaj acolo unde își desfășoară activitatea prietenii noștrii, familiile noastre, colegii noștrii, dușmanii noștrii sau orice alt om. În această conjunctură ne vom întâlni cu oameni asupriți de sărăcie, oameni orbiți de propria bogăție, oameni devotați idolilor omenești, oameni copleșiți de suferință, oameni confuzi, oameni demoralizați, oameni îmbătați, oameni respectuoși, oameni orgolioși, oameni argumentativi, oameni de tot felul își găsesc existența acolo unde tu te ascunzi. Cristos dorește ca noi să mergem dincolo de context, astfel încât mesajul Său să ajungă la cei care-l caută. Asta este ceea mai mare provocare a evanghelicilor neoprotestanți. Mesajul pe care-l deținem nu este al nostru, ci al lui Dumnezeu.

Păstorul, dincolo de oameni

Dacă păstorul este chemat să-și petreacă timpul alături și printre oameni (precum am observat în viața Mântuitorului), este important ca acesta să se asigure că va trece dincolo de oameni. Dincolo de oameni este Dumnezeul Creator. Tot în Evanghelia lui Luca, observăm că Cristos s-a asigurat că relația Sa cu Tatăl nu va distorsionată. Cristos a realizat că misiunea Sa depinde de Cel care l-a trimis. Aceeași condiție se aplică păstorului și bisericii locale. Dincolo de predicare, dincolo de oameni, dincolo de orice lucru este Dumnezeu, iar noi trebuie să venim înaintea Lui. Venim înaintea Creatorului fără orgoliu, fără superstiție sau elitism, venim înaintea Sa – ca oameni de rând, transformați de Cuvânt. Înaintea Lui vom învăța să iubim, înaintea Lui vom înceta să urâm, înaintea Lui vom distruge idolii personali, înaintea Lui vom desfigura eul nostru, înaintea Lui vom slăvi pe Creator, înaintea Lui vom fi smeriți, înaintea Lui ne vom bucura, înaintea Lui vom plânge, înaintea Lui ne vom cutremura, înaintea Lui vom fi transformați. Dincolo de Dumnezeu se află omul mândru și neînțelept, omul asupritor și distrugător, omul mafiot și șarlatan. Dincolo de Dumnezeu se află ură și prostituție, idolatrie și minciună, hoție și corupție, necredință și nepăsare. Dincolo de Dumnezeu este inexsistentul!

Păstorul, dincolo de superficialitate (sau stupiditate?)

Lumea noastră apreciază oamenii impunători sau autoritari. Din nefericire biserica locală nu a scăpat de acest virus distrugător. Ingmar Bregman, într-un interviu a scos în evidentă atitudinea omului despre care spune că “astăzi individul a devenit ceea mai ridicată formă a creației artistice, dar cu aceasta, și ce mai mare nenorocire. Individualiștii privesc în ochii fiecăruia și totuși neagă existența acestora.” ((Citate de Donald J. Drew, Images of Man, IVP, p76)) De fapt, acesta este rezultatul unui om superficial sau superstițios. Nu doar că acesta neagă existența Creatorului, dar acesta ignoră prezența oamenilor din jur. Vă întrebați, desigur, cum este posibil ca o astfel de manieră să existe în rândul creștinilor? Nu știu! Dar ea există! Cu toții cunoaștem nenumărate cazuri în care, prin acțiunile proprii, anumiți frați se consideră a fi dumnezei. Într-un context demoralizant și lipsit de demnitate este necesar și important să ne asigurăm că astfel de “fenomene” sunt înlocuite cu slujitori care doresc să fie lipsiți de superstiție și formalism, de legalism sau de tradiționalism, de liberalism sau conservatorism.

Cristos nu Și-a impus respectul, ci ii s-a acordat. Avem nevoie de pastori care să-și câștige respectul, și asta nu datorită impunerii acestora, ci datorită dragostei lor pe care o manifestă față de membrii bisericii locale. În același timp, avem nevoie de biserici locale care sunt gata să iasă din impasul adormirii. Biserica locală este chemată să meargă în societatea în care a fost trimisă pentru a face ucenici.

Dincolo de realitatea în care ne regăsim, trebuie să pășim dincolo de predică, dincolo de context și asta pentru a interacționa cu oamenii pentru care acest Cuvânt a fost scris. În această lume frustrantă și necăjită atât păstorul cât și biserica sa, sunt chemați să slujească înaintea lui Dumnezeu, nu doar duminica, ci în fiecare zi (oriunde ne-am afla!). Dacă Dumnezeu este prezent în creație, în spațiu, în univers, în lume și în viața noastră, care este motivul pentru care ne ascundem de El și de oamenii pe care Îi iubește El? Adevăratul inconvenient este că dragostea fiecăruia pentru cei de lângă noi, scoate în evidență dragostea noastră față de Dumnezeu.

Dincolo de orice ce este Dumnezeu!