Mersul Vremurilor

Fiecare cu noua lui ordine mondială

Mi-aduc aminte că până la revoluţia din decembrie 89, Ceauşescu ne stresa, solicitând cu mânie proletară, o nouă ordine mondială. Nu ştiu dacă cineva se uita în gura lui şi ţinea seama de elucubraţiile care se revărsau făre contenire, de la un discurs la altul.

Tot aşa îmi aduc aminte de tot felul de teorii ale conspiraţiei care se propagau ciclic, ba de inspiraţie francmasonică, ba de inspiraţie adventistă, prevestind iminenţa unui guvern mondial, apocaliptic. Mărturisesc că genul acesta de informaţie m-a lăsat întotdeauna rece.

Nu mică mi-a fost surpriza când am citit recent despre faptul că liderii G20, întruniţi la Pittsburgh în SUA, au luat decizia alcătuirii unui guvern mondial, numit “consiliul de guvernare economică”. Acesta va gestiona pârghiile de control ale economiei mondiale, plecând de la bunele intenţii de a se evita pe viitor apariţia vreunei crize financiare de proporţiile celei prin care tocmai trece planeta. În contextul formării acestui consiliu, aud că premierul britanic Gordon Brown spune sus şi tare că avem nevoie de o nouă ordine mondială. Nu ştiu ce vede Brown în sintagma asta dar cert este că mie mi s-a făcut iar pielea de găină, fiind alergic de mult la chestiile astea.

Lucrurile nu se opresc aici… după cum se comentează în presa de afaceri, acest nou trend conduce către înfiinţarea unei Autorităţi Monetare Globale ce ar urma să gestioneze o monedă globală unică, ipoteză care provine nu din vreun scenariu alarmist de natură sectară, ci de la reputatul economist american Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel.

Profesorul american Jeffrey Garten, membru CFR (Council of Foreign Relations), scria, de altfel, într-un articol publicat în Financial Times, că “propusa Autoritate Monetară Globală (GMA) va superviza la sânge activităţile autorităţilor naţionale, mai acerb decât FMI-ul, şi va controla implementarea unor reglementări globale”.

După cum se precizează pe DailyBusiness.ro, “puse cap la cap, declaraţiile liderilor G20 vin însă să acrediteze ideea că totul era stabilit de mult. Iar criza financiară nu a făcut altceva decât să justifice şi să grăbească aceste măsuri.”

Ce să înţeleg eu din mersul vremurilor? Cum mă afectează pe mine, ca şi creştin, tot ceea ce se întâmplă?

În primul rând înţeleg că cei care ar trebui să fie vigilenţi şi să vadă semnele timpurilor au adormit în postul de veghe şi nu îşi mai dau seama cât de aproape este vrăjmaşul. În al doilea rând, înţeleg că principala preocupare a celor care se erijează în conducători ai lumii este înăsprirea controlului global şi prima pârghie este cea macroeconomică, financiară. În acelaşi timp, intuiesc că va urma, firesc, o întărire a controlului particular al fiecărui individ… semnele se vădesc de pe acum cu înregistrarea comunicaţiilor, paşapoartele biometrice şi, azi mâine, diverse cipuri nevinovate, implantate cu scopuri, evident, “nobile”, cum ar fi prevenirea terorismului, şamd. Uite domle că eu, care nu dădeam doi bani pe teoriile conspiraţioniste, încep să pun umărul la alcătuirea lor! Ba chiar mă văd nevoit a le da crezare!

Mai presus de toate, înţeleg totuşi că dincolo de noua ordine mondială la care aspiră liderii planetei noastre, avem la orizont, oricât de himeric ar părea pentru unul sau altul, o adevărată nouă ordine mondială, care prevede un cer nou şi un pământ nou, ordine care nu are nimic de a face cu planurile harnicilor conducători ai G20. Desigur că lumea noastră va trece prin chinurile facerii, dacă pot să mă exprim aşa, ca să vedem noile realităţi ale Împărăţiei lui Dumnezeu, dar această perspectivă finală mă întăreşte şi îmi dă nădejde, în ciuda perspectivei imediate a unei biserici amăgite şi adormite, care nu pare a fi în stare să-şi gestioneze cum trebuie rolul în veacul de acum.