Mersul Vremurilor

Împotriva Mediocrităţii

Ascult mereu la radio în timp ce conduc maşina diverşi predicatori. M-am gândit adesea că majoritatea acestor mesaje sunt excepţionale. Apoi m-am gândit la bisericile româneşti: de ce este atât de greu în restul timpului să găseşti predici bune în bisericile noastre? De ce sunt lipsite de provocare predicile noastre? De ce nu ne cer să schimbăm radical viaţa? De ce, în cuvintele parafrazate ale lui Mark Driscoll, predicăm pe Pavel (şi aceasta, o facem doar zgâriind suprafaţa, vreau să fiu clar aici, ca să nu-şi închipui vreunul cine ştie ce!) dar nu trăim pe Pavel şi ca atare, nici cei ce ascultă predicile noastre nu sunte provocaţi să „calce pe urmele noastre”?

Când eram tânăr, mi-a spus cineva că Richard Wurmbrand ar fi afirmat odată că un predicator bun, dacă are 10 predici bune într-un an este foarte bine! Nu pot valida dacă afirmaţia de mai sus aparţine lui Wurmbrand sau nu, dar pe vremea aceea, mă gândeam că 10 predici bune într-un an… nici o problemă! Acum, după atâtea predici ascultate şi alte atâtea predicate, afirmaţia de mai sus mi se pare din ce în ce mai adevărată.

Eu cred că noi am devenit robii mediocrităţii. Avântul suferit (dacă…) pe băncile seminarului, când visam la ce vom face, cum ne vom pregăti, cum vom citi zilnic şi cum ne vom ruga ca Tatăl ceresc să reverse peste noi harul, înţelepciunea şi puterea Sa, s-a stins curând după ce am ocupat primul „post de păstor” şi am început rutina zilnică. Mediocritatea a început să cucerească totul împrejurul nostru, şi ne-a cucerit şi pe noi.

„Merge oricum” este parola zilei de azi, înlocuind „merge şi aşa” al zilei de ieri. ”Aşa” de ieri, avea o identitate. L-am cântărit, l-am evaluat, l-am dezvoltat până la un punct şi apoi am renunţat să mergem mai departe, şi l-am numit „aşa”. Dar „oricum”? O, „oricum” nu a ajuns nici măcar la stadiul de „aşa”. „Oricum” este… „oricum” pe scara valorilor şi a aşteptărilor, adesea cât mai aproape de cel mai puţin efort, de cea mai mică cheltuială şi preocupare necesare!

Îmi amintesc că pe când eram de vreo 16 ani (şi ce mulţi ani au trecut de atunci!), păstorul bisericii m-a luat cu el într-o seară de evanghelizare şi a promis părinţilor că mă va aduce acasă. Seara, după ora 10, călătoream spre casa părinţilor în maşina păstorului. La colţul străzii pe care locuiam, la vreo 100m de casă, i-am spus păstorului că poate opri acolo şi să mă lase, că pot merge pe jos ultimii metri. El mi-a spus un lucru care m-a marcat toată viaţa: „te duc până în faţa casei, deorece un lucru bun trebuie făcut şi bine!” şi m-a dus până în faţa casei.

Mediocritatea! Am fost la casa nouă a unui prieten. Zidită într-un cartier de case noi. În prima săptămână s-au defectat două robinete, uşa de la balcon s-a blocat, podelele au început să scârţâie, se plângea el. Călcând pe podele, l-am întrebat ce se întâmplă: nu-i gata încă casa? O, ba da! Dar a fost făcută cu materiale de slabă calitate, cu muncă de mâna a treia, ca să fie o investiţie cât mai mică cu un profit cât mai mare pentru constructor. Mediocritatea a pătruns în şcolile noastre, în bucătăriile noastre, în îmbrăcăminte, în calitatea familiei, în produsele comercializate în magazine, în artă şi cultură! Păi, la ce te aştepţi când cultura zilelor noastre este tot mai mult modelată de „u-tube”, de „my-space” şi de „wikipedia”. Nu degeaba revista TIME te-a numit ca perosană a anului 2006 pe TINE (YOU în engleză). Adică NOI ca întreg, prin folosirea masivă a internetului, avem acces la modelarea culturii. Numai că „NOI”, ca întreg, reprezintă adesea mediocritatea. Noi ne-am obişnuit cu ea, plătim pentru ea, o consumăm, o producem şi nu aşteptăm altceva!

Dintre locurile cele mai neaşteptate, aşa cum aminteam mai înainte, mediocritatea şi-a făcut loc în adunările noastre. Mediocritatea ne-a copleşit de le venirea la timp sau nelatimp la adunare, până la cântare, activitate, rugăciune, predicare şi tot ceea ce este cuprins între acestea. Noi nu cerem prea mult de la predicatorii noştri. Un mesaj cu două-trei istorisiri dacă se poate lacrimogene, sau cel puţin să ne stârnească emoţiile, o glumă decentă, 2-3 puncte la predică, şi hai repede acasă, că ne aşteaptă viaţa! Predica să nu fie prea mustrătoare, degetul profetului să nu ne arate acuzator. Să fie aerisită, uşor de digerat, nu prea adâncă (că suntem îngânduraţi cu alte gânduri şi nu putem aprofunda), nu prea provocatoare şi scurtă! Mai ales scurtă!

Predicatorii? Mediocri şi ei. Noroc cu internetul, cu atâtea predici în formă audio şi schiţe… că în 15 minute, sâmbătă seara, între două seriale, facem click, copy şi paste şi gata predica de mâine dimineaţă! Mâine seară? O să deschidem o conservă, o s-o încălzim puţin, o întoarcem de pe o parte pe alta (şi aşa când am predicat originalul, nu a impresionat pe nimeni şi nu o mai ţine nimeni minte…). Poate vine vreun oaspete şi avem norocu´ să ne rămână conserva pe altă dată!

Plan de creştere a bisericii, anul aceta de la „A” la „B”, anul viitor de la „B” la ”C” şi aşa mai departe? Da’ de ce? Crezi că vreau să mă prindă anul ce vine aici, în biserica asta prăpădită? Şi chiar dacă voi fi tot aici peste un an, crezi că contează la cineva că eu am un plan, o viziune, ceva primit de la Domnul care să mă transforme pe mine şi biserica mea? Nu a zis Pavel că el se bucură că Evanghelia e predicată … oricum (Filipeni 1:18)?

Eu cred că e vremea ca să ne scuturăm de mediocritate şi să pretindem de la noi şi de la alţii ceea ce Domnul însuşi ar pretinde: ce avem mai bun! Cât se poate mai bine! În tinereţe cântam cântarea: „am dat oare ce am mai bun lui Isus, când El a dat atât de mult!?” Poate n-ar fi rău s-o mai cântăm încă o dată!

Doresc ca rândurile acestea să fie privite şi judecate ca o provocare din partea lui Dumnezeu. Altfel, vom rămâne robii mediocrităţii, iar Pavel ne spune altceva: 1 Cor 9:24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, deci, în aşa fel ca să căpătaţi premiul!