Mersul Vremurilor

Manifestul Evanghelic

A trecut ceva vreme deja şi Manifestul Evanghelic s-a comportat normal. Adică a atras atenţia opiniei publice, a presei şi reprezintă un punct comun în discuţiile, prelegerile şi opiniile creştinilor aflaţi în tot spectrul confesional. Documentul este de admirat pentru susţinerea unor importante principii creştine în peisajul public şi era de dorit să accentueze alte puncte mult mai explicit.

Am înţeles că s-a dorit o definire şi o accentuare a ceea ce este un evanghelic. Şi în mare parte s-a şi reuşit. Nu s-a dorit un rebranding şi nici o reformulare ci o reafirmare a ceea ce este o persoană care îşi spune evanghelic.

Unul dintre promotorii principali ai documentului este reputatul intelectual creştin Os Guiness, cunoscut pentru activitatea sa de analist socio-cultural, fiind unul dintre cei mai profunzi gânditori creştini contemporani. Se pare că o buna parte din radacinile acestui document se alfa în cartea lui Os Guinness, The Case for Civility.

Un punct care a creat discuţii şi neajunsuri în abordări echilibrate faţă de document a fost acela de a privi spre semnături. Adică semnatari; cine sunt şi de unde… din ce parte. Asta într-un fel ne face dependenţi foarte mult doar de părerea, prezenţa unora şi a altora cărora le respectăm valoarea şi îi catalogam drept repere (şi nu e rău asta!), dar care arată dependenţa noastră şi lipsa unei filtrări proprii a informaţiilor.

Lipsa unor nume precum Piper, MacArthur, Swindol, Carson, Colson, Dobson, Mohler i-a făcut pe unii să primească documentul strâns poziţionaţi pe picioarele din spate. Şi de acolo emit opinii şi păreri. Ce am observat la toţi aceşti “nesemnatari” este faptul că ei nu prea se grăbesc să facă parte din documente colective. Nici “scrisoarea către musulmani” nu-i include şi nici alte documente apărute în ultima perioadă şi care vor să “tulbure spre vindecare” apele creştinismului. Lipsa acestora dintre susţinători i-a facut pe mulţi să considere Manifestul o altă încercare de a dilua Adevărul Biblic în schema unor intenţii bune ca sound, dar nocive ca rezultat.

Cred că şi de această dată documentul trebuie citit şi fiecare să ia ce-i bun de acolo. Eu personal am dorit să personalizez provocarea de a fi atent cu orice produs cultural, de a nu uita ce-I face plăcere lui Dumnezeu şi de a merge în directia aceea mai mult decât a face ce place oamenilor, etc.

O altă părere care a indus neîncredere a fost că toţi cei care sustin documentul, nu doar să vorbească despre Evanghelie dar să fie şi împlinitori ai Evangheliei. Cu alte cuvinte printre semnatari se găsesc persoane care se pot defini ca evanghelice în teorie, dar nu şi în practică.

Există reţineri pentru susţinerea acestui document şi le consider îndreptăţite. Dincolo de toate este însă un material care vine să accentueze ce este şi cum ar trebui să se comporte în relaţiile sale o persoană care se defineşte pe baza crezului evanghelic. În acelaşi timp consider că adaugarea unor puncte importante ce privesc căsătoria şi protejarea vieţii ar fi fost util să fie detaliate.

Autorii nu aveau cum să conceapă un document perfect. Nu cred că şi-au propus asta şi probabil l-au scris pe fondul percepţiei negative despre creştinism şi în particular pe fondul confuziei asupra temenului evanghelic, confuzie evidenţiată de creştini şi purtată mai departe de media spre partea laică a societăţii.

Media a prezentat evenimentul ca un lucru important în care un grup dinamic de teologi şi intelectuali creştini vor să pună punctul pe I în privinţa mişcării evanghelice. Un document apărut după 3 ani de cercetări şi interpretări. Termenul Evanghelic a fost folosit mai mult în ultima vreme în context politic, cultural, social, demografic şi mai putin religios. Deloc surpinzător curentul evanghelic este recunoscut de cei mai mulţi din afară ca drept ceva pozitiv, dar ultimii ani au apărut legitime întrebări din interior, dacă mişcarea evanghelică chiar îşi împlineşte menirea şi slujeste scopului, termenului de bază (cuvantul grec “euangelion” care însemană ‘veste bună‘)

Plecând de la definiţie documentul accentuază bine faptul că Evanghelicii trebuie să se definească mai întâi teologic şi nu politic, social şi cultural.

Ce este un evanghelic? Textul punctează simplu şi concis: “un creştin care se defineşte pe sine, care îşi defineşte credinţa sa şi viaţa sa în acord cu Vestea Bună promovată şi spusă de Isus din Nazaret.” Aici puţini din criticii documentului pot spune ceva împotrivă.

O definiţie nu este întotdeauna suficientă. De aceea definirea este însoţită de câteva puncte ce evidenţiază identitatea evanghelică (ce este acest lucru pentru americani – cel puţin) şi implicarea publică (ce ar trebui să facă şi nu fac evanghelicii pentru cei din jurul lor). Ca puncte de aplicaţie ale acestor două considerente majore, evanghelicii trebuie să reafirme identitatea lor, să îşi reformeze comportamentul şi să regândească locul lor în spaţiul (“piaţa”) publică. Reafirmă. Reformează. Regândeşte.

Iată şapte puncte identitare:

1. Isus Cristos este pe deplin divin şi uman şi reprezintă singura şi completa revelaţie a lui Dumnezeu şi unicul Mântuitor.
2. În Moartea lui Isus pe cruce, El a plătit toate păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu şi ne-a împăcat cu El.
3. Mântuirea este darul lui Dumnezeu care poate fi primit prin credinţă. Noi nu putem contribui cu nimic la salvarea noastră.
4. Prin naşterea din Nou noi am primit Duhul Sfânt care ne împuterniceşte să trăim asemenea lui Isus, avand grijă de cei săraci, bolnavi şi opresaţi.
5. Biblia este Cuvântul divin al lui Dumnezeu, pe deplin vrednic de încredere, reprezentand ghidul nostru de viaţă şi credinţă.
6. A doua venire a lui Isus va aşeza Împărăţia lui Dumnezeu.
7. Importanţa răspândirii acestor învăţături îi poate ajuta pe alţii să experimenteze personal mântuirea lui Dumnezeu şi să umble pe calea lui Isus.

Peste aceste convingeri este menţionarea expresă conform căreia “acceptarea noastră înaintea lui Dumnezeu se face doar datorită şi prin Isus Cristos care a murit pe cruce, plătind plata păcatului uman şi a păcatelor individuale, creditându-ne pe noi cu neprihanire, reconciliere cu Dumnezeu şi împuternicindu-ne să trăim o viaţă alături de El. Cu alte cuvinte doar prin Isus Cristos putem fi salvaţi şi mântuiţi. Asta spune ceva foarte important în piaţa publică multireligioasă…

În 7400 de cuvinte, “An Evangelical Manifesto” mi se pare un exerciţiu de gândire asupra folosirii în comun a spaţiului public. Atrage atenţia asupra unui soi de fariseism evanghelic, păcat în care au căzut şi pot cădea uşor alte denominaţiuni religioase sau religii.

În ceea ce priveşte convieţuriea în “piaţa publică” evanghelicii se fac vinovaţi de privatizarea credinţei (separarea forţată în secular şi spiritual care alterează integritatea credinţei) şi de politizarea credinţei (credinţa îşi pierde independenţa prin exprimarea ei în contexte politice care ating adevăruri biblice).

Evanghelicii s-au evidenţiat a fi prea adesea conduşi de un duh de judecată, autorii clarificând faptul că Vestea Bună a Evangheliei este mai mult decât orice pozitivă şi reprezintă o exprimare pozitivă înaintea unor exprimări negative (cei supraincărcaţi de nocivitatea Evangheliei Pozitive şi a Gândirii Pozitive iar au luat foc din cauza terminologiei…) Evanghelicii sunt pentru Cineva şi pentru Ceva mai mult de a fi împotriva a cineva sau ceva.

“Prea adesea noi proclamăm Evanghelia lui Isus dar înlocuim Adevarul Biblic cu tehnici terapeutice, închinarea cu divertismentul, ucenicizarea devine creşterea potenţialului uman, creşterea bisericii cu strategii antreprenoriale, principiile misionare cu percepte de marketing. În acest proces noi suntem cunsocuţi promovând o Evanghelie comercială, diluată, în care trebuie să mă simt bine, care să fie plină de sănătate, potenţial uman şi convorbiri religioase…”

“Prea adesea noi am atacat răul şi nedreptatea făcută de alţii, ereziile şi apostaziile, avortul sau evanghelia liberală şi am trecut cu vederea păcatele proprii care ne-au orbit ochii de la înţelegerea Adevărului, ţinându-ne captivi într-o cuşcă în care materialismul şi consumerismul sunt prezente în pofida contradicţiei lor evidente cu ceea ce credem”.

Este atinsă şi problema unor caricaturi pseudoştiinţifice care dau senzaţia unei false ostilităţi între ştiinţă şi credinţă. Guiness evidenţiind în particular lipsa de înţelepciune a unor “profesori de religie” nepregătiţi pentru a participa la confruntări de ordin şţiinţific şi care prin implicarea lor într-un domeniu pe care nu-l cunosc ajung finalmente să facă mai mult rău audienţei şi reprezentării credinţei creştine.

Politica… politica… Creştinii se divid în ambele părţi ale politicii americane, bifând greşeala unei politizări a religiei, considerând că un partid sau altul este mai aproape de Biblie. Asta mă face puţin să fiu atent întrucât republicanii au marşat mereu pe latura unui conservatorism religios care prezervă în SUA tradiţia creştină. Pare tehnică de manipulare… la fel cum acum, democraţii vor şi ei ceva porţii din tortul acesta numit “votanţi creştini evanghelici” şi se întrec în declaraţii şi concesii contrare poziţiei lor despre viaţă şi sună disonant cu manifestarea lor. Pentru că nu poţi să fii de acord cu avortul, să consideri că homosexualitatea nu e pacat şi apoi să cânţi de mama focului “Amazing Grace”. Măreţul Har că nu-s pedepsit pe loc, poate…

Faptul că documentul apare într-un an elctoral mareşte suspiciunea asupra impactului dorit mai ales că este uşor sesizabil faptul ca partea republican-creştină a pierdut masiv datorită necoagularii în jurul unui repezentat care să promoveze clar principii creştine.

Urmand calea unui partid sau altul, evanghelicii se pierd în politică, devenind partizanii unor ideologii, mai mult decât ai unei credinţe. Pe scala de valori a evanghelicilor spiritualul, moralitatea şi implicarea socială trebuie sa fie mai pregnante decât puterea politică.

Manifestul îi provoacă pe evanghelici la o atitudine civică. În spaţiul public sunt prezente mai multe manifestări religioase şi convingeri. Prin spatiu civic se înţelege mai mult decât “spaţiu sacru” sau “spaţiu gol”, temeni care vor să definească contrastele puternice din spatele unor curente socio-cognitive.

“Piaţa publică trebuie să fie una civică mai mult decât una sacră sau şi mai rău decât una goala. În contrast cu cele 2 extreme viziunea asupra vieţii publice presupune existenţa unor cetăţeni care vin în piaţă, aducând cu ei credinţa lor. Asta vorbeşte despre şanse egale şi poziţii egale. Fiecare drept pentru unul dintre noi, este un drept pentru noi toţi.

În problema unei atitudini civice este un punct în discuţie cu exclusivismul crestin “Isus şi doar El este calea spre Dumenzeu”. Cum e considerat acest adevăr în contextul unui dialog religios? Rămâne de văzut şi… trăit…

Mediul civic implică o viziune a unui spaţiu în care interacţionează oameni provenind din mai multe credinţe în care să poată exista libertatea împărtăşirii acestor credinţe.

Documentul exprimă îngrijorarea pentru viitorul interacţiunii religioase care nu a ajuns deloc în punctul unui dialog ci dimpotrivă al unor accentuate dispute. Reacţiile extremiste prezente pe tot globul, au creeat impresia generală că religia în mare este ceva dăunator fiinţei umane. Concluzia aceasta este afirmată din ce în ce mai pregnant în special în cercurile intelectuale acolo unde nivelul de moderaţie este dorit, oamenii fugind fie de extremismul religios fie de secularismul coercitiv.

Ca oameni ai Veştii Bune evanghelicii nu trebuie doar să vorbeasca Vestea Buna ci să o traiască prin vieţile lor în această lume.

Manifestul poate fi interpretat ca o reţetă pentru reformarea obişnuinţelor noastre de a trăi şi exprima creştinismul. Nu putem sta departe de adevarul biblic al sfinţeniei vieţii umane şi al curăţiei în căsătoriea instituită de Dumnezeu între un bărbat şi o femeie. Pericolul este de trata acordul de la Kyoto (care vorbeşte despre protecţia eco-sistemului) mai important decât problema avorturilor. Căsătoria şi avortul reprezintă probleme de varf ale societăţii contemporane în faţa cărora evanghelicii trebuie să aibă un răspuns pertinet nu doar cuvinte frumoase.

Plecând de la realţii publice şi interacţiuni păguboase, documentul excelează în abordarea unor realţii comunitare decât în definirea teologică a curentului evanghelic.

Pentru media, teologia nu are ce să caute în piaţa publică, are locul ei în biserică şi atât. Segmentarea şi segregarea poziţiilor vine iată din ambele părţi. În ansamblul arhitectural al unei localitati, biserica poate fi văzută în Europa în centrul comunităţii. În jurul ei apar alte case şi căi de circulaţie. În America, Biserica a ajuns la (fiecare) colţ de stradă. În vremurile moderne pare că s-a deplasat spre periferie acolo unde e ceva mai linişte sau unde spaţiul permite. Bineînţeles că vorbesc acum din perspectivă urbană.

Rămâne de vazut impactul documentului după ce va trece ciclul de excitare mediatică de care beneficiazaă orice lucru care apare la ştiri.

Finalmente este o oportunitate de a clarifica, de a reafirma ceea ce credem. Şi cred că e bine să prindem trenul acesta…