Mersul Vremurilor

Pogorârea duhului lumii sau Pogorârea Duhului Sfânt

Scriu aceste rânduri în ziua în care românii celebrează în fel şi chip Pogorârea Duhului Sfânt, eveniment care a marcat momentul naşterii Bisericii lui Isus Hristos. Deşi am ascultat de dimineaţă o predică în care a fost expus în mod corect ceea ce s-a întâmplat în ziua de Rusalii şi cu toate că în mine şi, probabil nu doar în mine ci şi în mulţi alţii există o dorinţă adâncă după experimentarea revărsării de Duh la aceleaşi cote experimentate de ucenicii Domnului în acea zi binecuvântată, nu pot să nu remarc trista realitate că ale noastre Rusalii sunt o dovadă vie a pogorârii duhului lumii asupra creştinilor evanghelici români, asta într-o perioadă în care Biserica ar trebui să fie mai mult ca oricând purtătoarea făcliei divine care să lumineze cărarea semenilor noştri.

Într-o vreme în care, cu vădită superioritate morală, spiritul lumii este identificat cu purtarea hainelor şi a podoabelor, cu stilul de muzică sau cu abandonarea tradiţiilor cu care am crescut, nu mai avem timp să observăm că de câţiva ani are loc o OTV-izare a spaţiului evanghelic românesc, în care în numele libertăţii de exprimare s-a ajuns la o exploatare mediatică exacerbată a unor subiecte care nu au ce căuta pe blogurile, siturile, publicaţiile sau mijloacele de informare deţinute de cei care se numesc ucenici ai Domnului.

Internetul este un mediu care exploatat inteligent poate fi de un folos imens pentru creştini. Dar atunci când valorile Împărăţiei sunt date la schimb pe click-uri, statistici şi vizibilitate, acelaşi internet devine un mediu hidos în care se sinucid dpdv spiritual tot mai multe persoane care se lasă îmbrăţişate de duhul lumii în detrimentul Duhului lui Dumnezeu. Ca şi creştini suntem chemaţi să fiinţăm în această lume ca parte a soluţiei dar, din ce în ce mai vizibil este faptul că foarte mulţi dintre noi sunt parte a problemei. Şi vinovăţia celor în cauză este mult mai mare decât a celor care trăiesc în ignoranţă şi acţionează fără a şti ce fac. Noi se presupune că ştim ce e de făcut, dar nu facem.

Astfel în loc să promovăm valori răspândim mizerie, în loc să oferim modele bârfim cu sete, în loc să încurajăm criticăm, în loc să ridicăm pe cei căzuţi le mai tragem şi noi un şut în fund, în loc să oferim compasiune ne grăbim să exploatăm senzaţionalul, în loc să plângem cu cei ce plâng chestionăm vina lor sau sinceritatea lor, în loc să ne bucurăm cu cei care se bucură facem comentarii răutăcioase şi tendenţioase, în loc să zidim dărâmăm, adică, într-un cuvânt: în loc să ne umplem de Duh Sfânt ne lăsăm mânaţi încoace şi încolo de duhul acestei lumi.

Parafrazând un citat celebru, poate că ne păcălim pe noi, poate că păcălim şi pe unii din jurul nostru, dar cu siguranţă că pe Dumnezeu nu-l păcălim. Hainele, podoabele sau lipsa lor, stilul de muzică şi limbajul de lemn ne pot da o etichetă dar nu spiritualitate, poleială dar nu profunzime, abstinenţă dar nu înfrânare.

Duhul este cel care aduce roadă şi acolo unde nu este roada Duhului, chiar nu mai contează ce este. Fiindcă orice altceva ar fi este deşertăciune. În loc să oferim lumii imaginea bisericii triumfătoare din Ierusalim preferăm să o oferim pe cea a bisericii compromise din Corint. Găsim rapid şi justificări teologice: “Duhul nu se mai manifestă astăzi ca la Rusalii”, asta ca să nu lăsăm să se vadă că duhul care ne mână nu mai este Duhul de la Rusalii ci e duhul lumii pogorât cu toată puterea lui peste noi. Şi vizibilitatea lui e maximă tocmai acum în sezon de Rusalii.