Mersul Vremurilor

Presedintele Obama (I)

Mda.  Obama a ajuns al 44-lea preşedinte al Americii.  O victorie istorică, primul preşedinte de culoare!  De asemenea, o victorie a unui om a cărui singură realizare politică majoră a fost că… a câştigat preşedinţia!

Desigur că a avut circumstanţe foarte favorabile.  Mai întâi, meritele:

• Obama a avut o campanie foarte bine organizată,care a epuizat toate mijloacele posibile pentru a convinge pe oameni să voteze pentru el.  Democraţii au sunat la telefoanele populaţiei în raport de 4-1 faţă de republicani.  Au avut birouri în toate statele care au votat în mod tradiţional cu republicanii şi au bătut la cât mai multe uşi.  Au înscris pe liste o mulţime de oameni care nu ar fi votat dacă nu ar fi fost solicitaţi atât de special.  Obama însuşi a ţinut spiciuri de nenumărate ori şi fără oboseală în aceste state.  S-a concentrat pe acele judeţe (counties în engleză) unde au studiat că ar avea şanse să câştige şi au judecat corect.
• A inspirat un mare număr de tineri să voteze, tineri care de obicei au stat în afara procesului politic american.
• Obama a beneficiat de fonduri nelimitate.  A bătut orice recorduri în materie de fonduri şi cheltuire a acestora – peste 700 milioane de dolari!  Comparativ cu McCain?  De 4 ori mai mult.
• Obama a beneficiat de o presă şi media ce l-au susţinut fără echivoc.  Nu i-au pus întrebări stânjenitoare cu privire la trecutul său (religia sa, ştiindu-se că el s-a născut ca fiul unui musulman, şi ca atare, este considerat musulman toată viaţa; apostasiază, este pasibil la pedeapsa cu moartea.  Apoi anii de şcoală.  Obama nu are colegi nici prieteni din anii de şcoală.  Nu se ştie cum a ajuns la Universitatea Columbia şi nici la Harvard.  Se zvoneşte că un lider din Arabia Saudită l-ar fi ajutat, dar cum spun, presa nu a explorat aceste întrebări.  Nu se găseşte teza sa de terminare a facultăţii.  Nu se ştie dacă certificatul său de naştere e valabil sau nu.  Asocierile sale cu terorişti (Bill Ayers), cu şmecherii (Rezko), cu suporterii teologiei eliberării (Jeremiah Wright) şi altele nu au fost explorate.  Presa a pus capac şi l-a ţinut cu forţa (deocamdată).
• Obama este un vorbitor extrem de bun.  În stilul predicatorilor de culoare,  imitând intonaţiile lor, prelungirea specifică a unor cuvinte, Obama a reuşit să convingă pe mulţi de sinceritatea sa.  Asta nu mă miră deloc, deoarece am văzut de nenumărate ori cum predicatori corupţi, au cucerit audienţa lor, până ce li s-a dovedit păcatul.  Astfel, Obama a fascinat nu cu ideile sale, ci cu personalitatea sa carismatică.
• Obama a reuşit să inspire pe mulţi cu promisiunile sale.  Chair dacă idelile sale politice şi morale (care erau foarte de stânga, fiind cel mai liberal senator american) au fost în curând abandonate (i-au folosit pentru a o învinge pe Hillary) au rămas quasi-necunoscute celor mai mulţi americani, a apelat la promisiuni.  A promis de toate: Că va oferi asigurare medicală universală (că nu sunt bani, asta e altă poveste), că va creea locuri de muncă (că un preşedinte nu are cum crea locuri de muncă din nou altă poveste), că va îmbunătăţi strea mediului înconjurător, că va aduce schimbare în politica americană, că va sfârşi războiul din Irak, că va îmbunătăţi imaginea Americii în lume, că…  De toate!  O femeie de culoare, care tocmai ieşea de la un discurs de-al lui Obama era în lacrimi şi spunea că nu a crezut niciodată că va ajunge ziua în care să nu se mai îngrijoreze de plata ratelor la casa ei şi de benzina maşinii ei, deoarece Obama îi va da bani şi de una şi de alta…

Acum, situaţiile conjuncturale pe care nu le-a putut controla:

• Situaţia creditelor.  Cu 3 luni înainte de alegeri, o mulţime de bănci au dat faliment sau au fost „cumpărate” de guvernul federal.  Americanii au sancţionat guvernul republican sub privirea căruia s-au prăbuşit creditele, chiar dacă acordarea de credite celor insolvabili a fost întotdeauna o politică democrată, dar care a fost continuată de Bush fără nici o restricţie.  Obama a fost destul de vocal cerând ca să nu se impute falimentul nici unui rău platnic pe o perioadă de cel puţin 3 luni… şi unele bănci au fost de acord!  Oricum, ele nu aveau ce face, deoarece preluarea caselor rău-platnicilor de către bănci tot nu ar fi găsit cumpărători ci doar ar fi îngreunat băncile cu proprietăţi cu mult sub valoarea lor.
• Situaţia economică.  Benzina a stat la preţuri exorbitante peste un an, rata şomajului a crescut, lipsa de credite a stagnat industria de automobile, dolarul a fost slab de tot zeci de luni…  De vină a fost Bush şi echipa sa, desigur!
• Războiul din Irak.  Condus extrem de prost de către Bush (până la numirea generalului Petraeus), războiul a devenit foarte nepopular.  Obama a susţinut că-l va termina în cel mai scurt timp.  Americanii l-au crezut, indiferent dacă sfârşirea războiului este posibilă în termenii lui Obama.  Mai ales, că armata mai are şi… generali!
• Lipsa de popularitate a lui Bush.
• Lipsa de carismă a lui McCain.  De fapt, nici nu ştiu dacă ar fi fost un candidat mai bun decât el, acum dacă mă gândesc bine.  Desigur că am luat în considerare ceea ce au oferit republicanii în materie de candidaţi.
• Situaţia politică internaţională.  Lumea se îndreaptă tot mai mult către stânga.  Europa este deja acolo.  Acum 20 de ani, priveam cu un prieten în Oregon la dezmembrarea Imperiului Sovietic şi eu ziceam că asta este, s-a sfârşit cu comunismul!  La care el m-a privit îndelung, apoi a făcut afirmaţia cea mai incredibilă: fiara din Apocalipsa care a avut rana de moarte dar care a înviat va fi comunismul!  L-am luat în derâdere, dar acum, după atâţia ani mă uit la harta lumii şi văd cum socialismul/comunismul re-câştigă teren la peste 20 de ani după prăbuşirea sovieticilor.  Aşa că era „normal” ca şi America să se deplaseze către stânga.

VA URMA