Mersul Vremurilor

Dintr-un alt unghi

E suficient sa mergi in oricare duminica la biserica, nu doar de Pasti, ca sa realizezi ca Crucea are locul central in crestinism. Toata inchinarea, chiar si cea contemporana, canta despre cruce, despre sangele mielului si despre moartea Lui. Simbolul crucii este prevalent.  

Negresit este proeminent pentru ca, intr-adevar, esenta relatiei cu Dumnezeu este credinta in aceasta moarte ispasitoare, de necesitate absoluta in economia lui Dumnezeu. Privita din unghiul acesta, Crucea satisface — sa nu uitam — mania lui Dumnezeu. El si-a facut singur dreptate “infigand crucea in Dealul Capatanii si ziua intai cu a invierii zori!” Cum tot El era pe cruce, a dat ce a avut mai scump, viata Lui, pentru noi.

Dar pentru ca mesajul acesta este atat de cunoscut, pana la limita in care simturile noastre raman inerte si imune in fata oricarei fericiri divine care ne-ar putea inunda sufletul, m-am gandit sa ma trezesc din amorteala si sa va trezesc si pe voi aratandu-va Crucea dintr-un alt unghi. Dintr-o perspectiva care are o valoare practica mai mare pentru noi, muritorii. O perspectiva tot biblica si tot la fel de importanta.

Din aceasta perspectiva biblica, credinta este sinonima cu ascultarea de Cristos. Credinta adevarata are aceasta trasatura specifica ca nu doar crede in existenta unui Dumnezeu milos si iertator, nu doar crede in jertfa lui Cristos, si nu doar crede ca moartea Lui ne-a oferit mantuirea. Credinta nu doar crede in Iisus, *ci face ce a facut El*. Credinta este, in fapt, ascultarea de Iisus. Ascultarea de El pana la moarte. Si inca moarte de cruce daca asa ni se da!

Din acest unghi, Crucea este nu doar un simbol, ci faptul intru totul constient de a te socoti ca unul care merge la moarte. Sau ca unul care a murit deja. Ca Patrick Swayze in filmul Ghost, cand numai lupti pentru binele tau (ca nu mai are rost), ci pentru binele altora. Ca unul care considera ca nu este nimic in lumea asta de care sa se tina cu toate puterile. Tocmai precum Iisus n-a considerat ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu. Ci s-a smerit si a ascultat de Dumnezeu pana la moarte. A umbla smerit cu Dumnezeul tau, Creatorul de altfel. Din acest unghi, Crucea inseamna sa devii ca Dumnezeu, imitandu-i atitudinea de ascultare pana la moarte!

In fapt, oare nu asta ne va da dreptul sa fim in prezenta Lui? Faptul ca am devenit asemanatori cu El? Oare nu asta a fost dorinta omului dintotdeauna? Vezi Adam si Eva. E adevarat, cand Iisus a ispasit pedeapsa in locul nostru s-a semnat o hotarare de iertare, un act care ne declara iertati. Dar care nu ne face asemanatori cu Dumnezeu daca nu avem atitudinea lui Iisus, daca nu traim crucea in fiecare zi. Crucea nu sunt poverile care le ducem cu noi zi de zi, crucea nu sunt suferintele noastre, crucea nu e in afara noastra.

Crucea este simbolul unei morti. Moartea eului nostru. Din perspectiva lui Dumnezeu, Crucea este moartea lui Iisus. Din perspectiva noastra, Crucea este moartea firii noastre neascultatoare. Dar ea nu moare ucigand-o, ci moare daca este lasata sa moara in timp ce traim socotindu-ne morti pentru lucrurile din lume. Vedeti deci ca aceasta ascultare nu are nimic fanatic in ea. Nu trebuie sa mori pentru cauza nimanui. Nu trebuie sa te arunci in aer pentru nimic. Trebuie doar sa te preocupe lucrurile din lumea lui Dumnezeu si stilul de viata armonios al Trinitatii.

Ca sa inteleaga minunea Crucii, Domnul i-a aratat lui Moise un tufis arzand. Desi focul mistuia tusfisul consumandu-i “viata”, viata ramanea. Moartea lucra dar viata ramanea. Aceasta este Crucea lui Iisus fara de care nu este mantuire.