Văduvele și Orfanii
Dinainte de revoluție auzisem, vorbindu-se în șoaptă, despre un olandez cu numele conspirativ Iosif, ce venea periodic în România pentru a învăța tinerii și studenții să studieze Scriptura. Nu am avut atunci șansa să-l întâlnesc dar persistau zvonuri extrem de apreciative legate de abilitățile lui întru aprofundarea Cuvântului lui Dumnezeu.
L-am cunoscut pe Iosif abia în urmă cu 10 ani, la Sinaia, unde a venit să conferențieze pe marginea temei “Biserica – centru de instruire” și am putut să-i apreciez singur calitățile care realmente m-au impresionat datorită nivelului academic ridicat combinat cu o abilitate particulară de a se face înțeles de către oricine. În anii imediat următori l-am avut pe Iosif drept ghid autorizat în studierea a două cărți din Biblie, Neemia respectiv Evanghelia după Marcu. Niciodată până atunci nu am înțeles că se transpiră din greu și la analiza unui pasaj biblic, când vrei să îi descoperi adevăratele valențe.
L-am reîntâlnit pe Iosif recent la Oroshaza, în Ungaria, la obișnuitul ‘family retreat’ anual al fondatorilor BIG. De data aceasta responsabilitatea lui a fost să coordoneze timpul devoțional și, cu uimire, am putut vedea un Iosif pe care nu-l cunoscusem încă. Dincolo de faptul că ne-a forțat să ne deschidem noi orizonturi spirituale atât în ce privește apropierea de Dumnezeu cât și legat de slujirea Lui, am putut observa nu doar pe rafinatul comentator al Scripturilor, nu doar pe expertul în exegeză, nu doar pe învățătorul aureolat de reputația unui ‘meseriaș’ ci am observat pe omul sensibil la semenii săi, doritor să trăiască și să împlinească Scripturile.
Un imbold extrem de puternic a provenit din Iacov 1:27: 
Religia curată și neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.
Am citit și auzit de multe ori acest pasaj dar parcă niciodată nu i-am simțit greutatea ca acum. De multe ori m-am ascuns după paravanul comod al darurilor și al abilităților personale, considerând că în mod primordial sunt chemat spre alte slujbe dar acum am înțeles că parte integrantă a misiunii mele ca și creștin este să cercetez pe orfani și pe văduve în necazurile lor și nu doar să mă păzesc neîntinat de lume. Nu doar să aprofundez studiul biblic. Nu doar să fiu preocupat de multiplicarea conducerii sau de elaborarea unei filozofii corecte de lucrare. Nu că acestea nu ar fi bune sau necesare, ci doar că ele nu trebuie folosite ca scuză pentru neglijarea împlinirii literale a lui Iacov 1:27.

Comments (3)
cristina (tudose) chelariu
September 29th, 2008 at 9:27 am
Va multumesc pentru ce ati scris. Am avut un privilegiu enorm sa fiu parte dintr-o organizatie a carei misiune este centrata pe intelegerea iubirii lui Dumnezeu fata de “cei mai neinsemnati”. Ceea ce a invatat mintea mea din studii biblice ar fi ramas doar o teorie rece fara ceea ce stie acum inima mea din experiente uimitoare printre cei pe care, trist, ii marginalizam inclusiv din unele biserici.
Mihai
October 2nd, 2008 at 1:54 pm
@cristina (tudose) chelariu – Apreciez mult cuvintele tale. Avand in vedere experienta pe care o ai te-as invita sa mai incerci colaborari pe situl nostru. Ce zici?
cristina (tudose) chelariu
October 16th, 2008 at 1:43 pm
@Mihai –
Iau cererea dumneavoastra ca pe o onoare. vreau sa trimit inca o scriere spre a fi aprobata. nu mai stiu procesul…va rog sa imi amintiti.
multe binecuvantari!
Leave a reply