Mersul Vremurilor

Dedublarea virtuala a personalitatii românilor evanghelici

Aveam un prieten care avea în portofelul lui vreo 6 compartimente dedicate cărţilor de vizită. Una era de serviciu, cea oficială. Alta era pentru fundaţia pe care o înfiinţase. Alta era pentru o asociaţie la care era în bordul de conducere. O a patra era pentru o organizaţie străină ale cărei interese le reprezenta în România. A cincea era pentru un mic SRL al cărui unic întreprinzător era şi în fine, una era neutră, conţinând doar datele personale. În mai multe rânduri l-am observat în dificultate când, în public, se întâlnea cu două persoane pe care le cunoştea din sfere diferite şi care nu ştiau de multiplele lui implicări. De fiecare dată încerca să îngăime o explicaţie scurtă, ca să lămurească cum stau lucrurile. Mă amuzam copios în asemenea situaţii, cât şi atunci când îl vedeam schimbându-şi modul de abordare când cele şase identităţi se schimbau rapid, în funcţie de situaţie.

De când internetul a luat amploare pe meleagurile noastre am observat cu stupefacţie că se conturează un alt fenomen, caracteristic poate celor care sunt copiii tranziţiei, care s-au născut în comunism, au crescut în comunism dar în mare parte s-au realizat în perioada de după revoluţie. Mă refer la un fenomen de dedublare virtuală a personalităţii care nu numai că nu este etică, ci prin amploare ei poate marca destul de negativ generaţiile care vin, prin oferirea unui model nociv, deformant.

Nu sunt un ‘ţonist’, nici măcar n-am avut şansa să-l cunosc pe reputatul teolog român căruia îi apreciez mult de tot scrierile, dar am considerat ca pe un mare câştig faptul că am activat pe Masa Rotundă şi regret şi azi faptul că domnia sa a oprit această listă de discuţii unică. Scurtul timp în care am fost pe acea listă mi-a fost de folos să trag nişte concluzii.

Una din aceste concluzii se referă la persoana lui Iosif Ţon. Nu sunt la prima tinereţe şi îmi dau seama că nu i-a fost uşor unui om de 70 de ani să migreze de la amvon spre pupitrul unei liste de discuţii pe Internet cu sute de membri, care mai de care mai guralivi, mai agresivi, mai pretenţioşi… Nu pot să spun că am fost de acord 100% cu deciziile administrative luate de Ţon, nici cu tot ce a scris el acolo, dar am admirat consecvenţa lui… Pe net, Iosif Ţon a rămas acelaşi om şi nu a simţit nevoia să se relaxeze, să joace vreo festă, să prezinte o cu totul altă imagine decât cea pe care şi-o formase ani de zile. Deşi a fost atacat la sânge, nu a devenit visceral, deşi erau tot felul de mesaje ciudate pe listă, nu a dat în mintea copiilor, deşi erau sumedenie de provocări, Ţon îndemna pe fiecare să răspundă la rău cu bine, să se roage pentru cei greşiţi, să adopte o atitudine pozitivă chiar şi în situaţii dificile. Atunci când se sărea peste cal Iosif Ţon dojenea cu blândeţe pe cei ce nu ascultau de regulile listei şi, în sufrageria lui, el nu se aşeza niciodată pe scaunul celor batjocoritori. Pe Masa Rotundă, Ţon a rămas fidel aceloraşi principii pe care le avea de-o viaţă şi, cumva, pentru mine acesta a fost şi un semnal că omul acesta nu doar pretinde ci chiar este ceea ce pare atât de evident a fi.

Din păcate nu acelaşi diagnostic îl pot pune unei pleiade a evanghelicilor români care se manifestă zgomotos în spaţiul virtual. Mă uit la alţii şi mi se par de nerecunoscut. Dacă îi întâlneşti în viaţa de zi cu zi, găseşti nişte oameni respectabili, cu principii sănătoase şi activităţi din cele mai respectabile. Pastori, cadre didactice, medici, ingineri sau simpli aspiranţi la vreo carieră într-un anumit domeniu, când ajung pe net prezintă cu toţii parcă aceaşi carte de vizită, unicoloră deja, una agresivă, viscerală, voit pretenţioasă şi superioară, crezându-se un fel de buric al pământului, tratând dispreţuitor pe cei care îndrăznesc să emită alfel de opinii, sau pe cei care i-a aşezat Dumnezeu în altă zonă geografică. Aceste Mafalde virtuale care în viaţa lor de zi cu zi sunt extrem de exigenţi în biserica lor, la catedră, în cabinetul medical, la birou sau oriunde îşi desfăşoară activitatea, care impun o anumită ţinută şi respect ce nu lasă loc de discuţii, fiind amabili, calzi şi politicoşi cu oamenii, dorindu-se a fi receptaţi ca lideri spirituali, mentori, doftori, inovatori, formatori, academici, etc, îmbrăcaţi la patru ace, asortaţi, familişti desăvârşiţi, cu CV impresionabil şi relaţii beton pretutindeni, aceşti oameni, probabil sătui de a juca rolul acesta de perfecţionişti şi de incoruptibili, ajunşi în lumea virtuală se consideră în Second Life şi încep să se comporte ca atare.

Mă întreb, cât de etic este un asemenea comportament pentru un credincios evanghelic? Oare cât ar trebui să tolerăm asemenea manifestări? Cine ar trebui să-i tragă de mânecă pe oamenii aceştia în momentul în care sar peste cal? Avem libertate, avem slobozenie, dar asta trebuie să justifice orice?

Nu sunt Iosif Ţon, deşi mi-aş dori o dată în viaţă să fiu în locul domniei sale. Şi, dacă ar fi posibil acest lucru, aş realiza că modul cel mai eficace în a-mi petrece aceşti ani la vârsta înţelepciunii, ar fi nu prin scrierea de noi cărţi ci prin a continua educarea pe net a poporului acestuia scăpat din robie direct în arena virtuală. Avem nevoie de mentori, tinerii de azi au nevoie de cineva care să le arate că şi faţă în faţă şi din spatele tastaturii trebuie să promovezi aceleaşi valori, acelaşi spirit, aceleaşi principii. Că nu poţi fi una în viaţa reală şi alta pe Internet, că nu poţi predica roadele duhului duminica şi practica roadele firii în spaţiul virtual… Mi-aş dori tare mult ca Iosif Ţon să realizeze cât de mult s-a pierdut cu închiderea Mesei Rotunde, nu doar prin pierderea unui spaţiu de dialog ci, mai ales prin pierderea unui mentor care, deocamdată nu este înlocuit de nimeni.

Până una alta cred că în spaţiul virtual, evanghelicii români ar trebui să împrumute ceva din spiritul existent în Piaţa Universităţii anului 1990, când provocatorii erau îndepărtaţi în mod elegant prin ropote de aplauze. Altfel netul românesc va avea un aer greu de respirat şi extrem de nociv nu doar pentu noi, dar şi pentru copiii noştri.