Mersul Vremurilor

Meciul anului: Abraham Lincoln versus Charles Darwin

Cu fiecare biografie pe care o parcurg, parcă mă împrietenesc cu personajul respectiv. Fiecare scriere despre o personalitate trecută sau prezentă, fiecare detaliu al vieţii respectivului, că-i vorbă, gest, acţiune sau operă, toate acestea alcătuiesc un „semn de carte” în memoria mea. Îmi place să văd cum au trait şi acţionat oameni aşezaţi de Dumnezeu în veacuri diferite, în contexte sociale nu întotdeauna favorabile; am mereu ocazia să învăţ câte ceva.

M-am întrebat dacă e doar curiozitate. Nu, nu cred că sunt doar curios, este mai mult o dorinţă de „mentoring la distanţă, măsurată aici (distanţa) în zeci sau sute de ani. E pe undeva şi respirarea/exprimarea latentă a unei pasiuni pentru istorie şi arheologie.

De anul trecut (2008) am auzit despre potriveala din ziua de 12 februarie: bicentenarul naşterii a doi oameni celebri – Abraham Lincoln şi Charles Darwin. Am început încă de atunci să caut şi să citesc cât mai multe despre cei doi. M-a atras ideea realizării unui paralelism istoric, ce făceau cam în acelaşi timp şi unul şi celălalt… era un soi de scenariu urmărind destine care se desfăşurau în direcţii şi planuri diferite, ararerori suprapuse… Şi ceea ce urmează este rezultatul imperfect (deci, perfectibil) al unei paralele între cel mai faimos preşedinte american, Abraham Lincoln şi unul din cei mai influenţi filosofi ai ştiinţei – Charles Darwin.

Aceaşi zi – dar vieţi diferite… acelaşi început – dar ţeluri şi finaluri contrastante. Darwin s-a născut într-o confortabilă familie aristocratică engleză, care i-a asigurat o platformă în obţinerea unei educaţii solide şi diverse, permiţându-i chiar luxul de a schimba interesul său de la medicină (îndeletnicire „de familie”, bunicul şi tatăl său fiind amândoi medici) şi religie (!) spre aceea de naturalist amator.

Pe de altă parte, Lincoln a fost al doilea copil al unei sărace familii de pionieri colonişti americani, părinţii săi fiind semi-analfabeţi, astfel încât a crescut într-un mediu social pauper în care orizontul educaţiei era foarte limitat. Panorama vieţii sale se contura undeva în preajma noilor frontiere pe care le trasa colonizarea Americii. Numeroase greutăţi, probleme, lipsuri şi necazuri i-au marcat viaţa de copil, adolescent şi om adult.

Pe vremea aceea, tehnica fotografică nu era aşa de avansată şi accesibilă ca în prezent. Azi vedem ceva sau participăm la un eveniment: click-click-click… şi gata! M-am uitat după imagini (fie ele picturi sau sculpturi) ale celor doi. Interesant, portretele de astăzi ale celor doi spun foarte mult despre impactul pe care viaţa lor l-a avut asupra societăţii umane.

Profilul lui Lincoln este pe moneda de un penny şi chipul său întreg apare pe bancota de 5 dolari (începand din anii 1930). Chipul lui Darwin apare de ceva vreme pe bancnota de zece lire a Marii Britanii.

Amândoi au morminte impresionante. Lincoln într-un masiv mausoleu dintr-un cimitir din Springfield, Illinois; Darwin în colţul oamenilor de ştiinţă de la Westminster Abbey, nu departe de mormântul unor creştini recunoscuţi precum Isaac Newton, Michael Faraday şi Lord Kelvin.

Mintea lui Lincon a fost modelată în special de lucrurile citite în tinereţe, un mănunchi excelent de opere literare din care cele mai importante au fost scrierile lui Shakespeare şi Biblia.

Darwin a studiat medicina la University of Edinburgh, apoi ceva teologie la Cambridge University. Dar se pare că plăcerea sa nu au fost cursurile academice ci mai mult călăria şi vânătoarea – apanajul burgheziei şi răsfăţului. El a fost mult mai mult atras de studiul naturii (dacă mai mult vâna, decât să stea la cursuri, se explică, nu?) dar pentru această disciplină la vremea acea nu exista recunoaştere academică – aşa încât n-a obţinut nici o diploma de la Cambridge. Tânărul Darwin s-a înscris ca naturalist voluntar şi a plecat într-o călătorie de explorare, alături de echipajul de pe H. M. S. Beagle. Preconizată iniţial pentru 2 ani, călătoria a durat de fapt cinci, scopul fiind strângerea de date privind flora, fauna, geologia şi geografia coastelor de est şi de vest ale Americii de Sud.

O parte din aceste rapoarte le-a ţinut în jurnalul său, pe altele le-a promovat ca documente oficiale către sponsorii expediţiei, dar ele au reprezentat baza cercetării sale despre evoluţia biologică.

Cea mai importantă călătorie la care a participat Lincoln a fost pe o barjă care asigura calătorii şi transporta marfă pe râurile Sangamon şi Mississippi către New Orleans.

Darwin este cel mai adesea citat datorită scrierilor sale: The Voyage of the Beagle, On the Origin of Species, The Descent of Man, la care se adaugă câteva hârtii şi diferite studii ştiinţifice pe diverse subiecte. Cartea sa Originea Speciilor este fără îndoială una dintre cele mai influente cărţi ale secolului al 19-lea.

Lincoln nu a scris cărţi şi nici nu a ţinut jurnale, dar a fost cunoscut pentru cuvântările sale. Disputa sa din 1858 cu Stephen Douglas asupra problemei sclaviei i-a nivelat drumul spre o audienţă generală. În mod particular, una dintre cuvântările sale adresate Senatului (Gettysburg Address) este cunoscută a fi una dintre cele mai celebre cuvântari din întreg secolul 19. Dintre scrieri, cele mai renumite au fost Emancipation Proclamation şi în particular o scrisoare către văduva Bixby.

Darwin nu a fost primul care a adus în atenţie o explicaţie pur naturală (adică, nu de pe baze supranaturale) despre existenţa omului şi apariţia vieţii. Civilizaţia babiloniană şi greacă (precum şi miturile implicate) sau mai recent Lamarck şi mult mai explicit bunicul său, Erasmus Darwin, o făcuseră înaintea sa. Dar efectul acestor idei aparute în diferite perioade nu a fost acelaşi ca în cazul lui Charles. Punctul final al lui Darwin a fost scoaterea omului de sub responsabilitatea sa faţă de Divinitate, cea care l-a creat. Pentru el, toata construcţia logică era adunarea unor date care să confirme faptul că principiile morale sunt produsul emanciparii comportamentului uman şi nicidecum un set de norme înscrise în noi de Cineva, prin Creaţie şi Revelaţie.

Teoria lui Darwin (sau vorbind strict ştiinţific, ipoteza sa, pentru că nu toate observaţiile pot fi testate) a fost construită plecând de la două presupoziţii greşite:

1. ipoteza geologiei uniforme (un proces lent al eroziunii şi depozitării de straturi – fapt care s-a derulat într-un număr imens de ani (de aici au apărut milioanele de ani, în unele documente ştiinţifice), contrar ideii unei catastrofe violente care a produs schimbări în structura geologică şi biologică (de genul Potopului din vremea lui Noe, şi care presupune o desfăşurare logică de numai câteva mii de ani).

2. teoria lui Thomas Malthus privind creşterea populaţiei. Organismele cresc în progresie geometrică, în timp ce sursa de hrană creşte doar în proporţie aritmetică; asta a dus la o competiţie acerbă pentru supravieţuire, şi-au rezistat numai organismele puternice.

Darwin însuşi a admis slăbiciunile susţinerii logice a argumentelor sale.

Desi s-a plecat de la un sistem şi o argumentare deficitară, astăzi teoria lui Darwin s-a disipat în mai multe domenii. Aşa s-a ajuns că se poate vorbi despre darwinism religios, ca fundament al unui criticism acid la adresa Bibliei, şi care adoptă pur şi simplu sistemul evolutiv ca mod de înţelegere a învăţăturilor biblice; total contrar scrierilor Vechi şi Nou-Testamentare, această perspectivă descrie şi doctrinele ca fiind evolutive în timp, de la o generaţie la alta, ceea ce ar implica şi explica schimbarea continuă a reperelor morale şi a ideii de standard.

Se mai poate vorbi şi de un darwinism filosofic, care a fost exprimat cu succes în Marxism-communism. (Karl Marx i-a scris lui Darwin, cerându-i permisiunea de a-i dedica opera sa Das Kapital; Darwin inteligent a refuzat însă!) Însuşi „tătucul” Stalin, în timp ce era în seminarul teologic, a citit scrierea lui Darwin, a acceptat-o… şi cu toţii ştim ce s-a întâmplat! În secolul 20, influenţa mortală a darwinismului ca inspiraţie a Marxismului a costat milioane de vieţi umane!

Darwinismul este sursa care a inspirat conflicte armate sau genocid. Nazismul a dezvoltat teoria rasei pure – arianismul – plecând de la doctrina darwinismului; nu este o întâmplare că Hitler şi-a intitulat cartea sa Mein Kampf – adică “Lupta mea”, un ecou al subtitlului cărţii lui Darwin.

Darwinismul este rasist, dar nimeni nu comenteaza teoria în aceşti termeni. Uşor de observat este influenţa socială care a dus la acceptarea şi promovarea suicidului asistat şi a eutanasiei (cei care nu mai folosesc trebuie să dispară), sau a avortului (exterminarea excesului de populaţie). Suprinzător pentru unii, toate acestea îşi găsesc rădăcina în darwinismul biologic, promovat ca o teorie “inocentă”, doar pentru că era necesară o alternativă la creaţionism.

Eliminându-L pe Dumnezeu, standardele Sale, principiul responsabilităţii şi judecăţii – poţi crea un nou sistem de referinţă pentru a aprecia umanitatea, dar această nouă paradigmă îl ajută pe om să se îndrepte spre barbarism şi spre un comportament animalic, moştenit de la formele din care am „evoluat”.

Moştenirea lăsată umanităţii de Lincoln transpare din ecoul acţiunilor sale. A devenit preşedinte într-o perioadă foarte grea – formarea uniunii statale. El a fost ales cu cea mai slaba majoritate (39%) din istoria instituţiei prezidenţiale americane, abia după 4 scrutine electorale. Imediat după alegere, 11 state s-au desprins din federaţie şi aşa a început un razboi pe care Lincon nu l-a dorit.

El a fost şi înfrânt de câteva ori, pentru că nu a beneficiat decât în ultimul an de suportul unor generali competenţi (gen Grant şi Sherman). Lincoln s-a dovedit de fapt de multe ori mai bun strateg decât generalii săi, deşi nu avea nici o pregătire militară. S-a purtat împotriva sa o campanie de presă lipsită de onestitate, nu a beneficiat de suport în Congres, pentru a-şi pune în aplicare planul său de guvernare. A fost înconjurat de situaţii conflictuale şi în relaţiile externe; a trecut printr-o durere personală de maximă solicitare, prin moartea fiului său preferat. Dincolo de toate acestea, Lincoln a reuşit să păstreze uniunea statelor americane prin înfrângerea armatei federalilor, şi a promovat (prin act constituţional) principiul demnităţii şi egalităţii umane prin renunţarea la sclavie.

Un glonţ asasin i-a curmat viaţa la vârsta de 56 de ani, la mai puţin de o lună de la ultima victoria pe care o repurtase. Dincolo de limitările sale, ceea ce Lincoln a realizat îl face acum să fie menţionat ca cel mai mare preşedinte american din istorie.

Încercarea unei paralele între cele două personalităţi a căror viaţă a început în aceiaşi zi (dar pe care şi-au consumat-o într-un mod atat de diferit!) impune şi o concluzie la fel de contrastanta:

Moştenirea de pe urma lui Darwin este o progresie a întunericimii şi ororii de care omul s-a dovedit pe deplin capabil. Moştenirea lui Lincoln este una a dependenţei conştiente de Creator, care s-a descoperit omului şi care l-a făcut pe om răspunzător pentru comportamentul său.

Ipotezele lui Darwin au generat o perpectivă asupra omenirii în care totul este condus spre abis. Înţelegerea asupra lumii pe care o putem găsi la Lincoln conduce la o relaţie personală/normală cu Acela care te-a creat.

Acum, că ştiu câte ceva în plus despre cei doi, mi-e greu să spun că m-aş fi dorit prieten cu Darwin, sau că mi l-aş fi ales drept mentor… Asta, azi, ştiind (şi analizând dintr-o perspectivă creştină) ce-a ramas în urma celor doi… Dar cum putem să ne-mbogăţim prin apropierea sau ataşarea de unul sau altul dintre oamenii (şi agendele) zilelor noastre? Doar având în mâna cealaltă Scriptura!