Mersul Vremurilor

Naşteri şi Comemorări…

Febra Crăciunului a cuprins deja întreaga lume şi indiferent de motive şi de motivaţii, tot mai mulţi oameni se pregătesc să celebreze Naşterea lui Isus. Desigur că faţada excesiv de comercială dată sărbătorii este chestionabilă şi poate fi respinsă de cei care preţuiesc inimitatea relaţiei lor cu Dumnezeu dar, ca unul care am cunoscut şi alte vremuri, prefer totuşi această interfaţă decât cea existentă în vremurile de tristă amintire, când colindatul de sărbători era un act de nesupunere civică, când profesorii proferau preventiv tot felul de ameninţări elevilor, ca să se asigure că nu vor îndrăzni să dea pe la biserică, când întâlnirile bisericilor se mutau parcă în catacombe, la lumina unor greu de găsit lumânări, fiindcă partidul mult iubit ne tăia curentul ca să ne amintească şi în acele momente cine deţine controlul asupra lumii acesteia şi când Moş Crăciun nu mai reuşea să ajungă decât odată la câţiva ani, fiind alungat şi persecutat de Moş Gerilă, cel care ne-a “binecuvântat” părinţii cu buzunare goale precum şi cu binefacerile comerţului socialist…

Îmi dau seama totuşi că marele neajuns al vremurilor actuale este acela că am ajuns să uităm repede de unde am plecat, uitând de preţul pe care odinioară eram gata să-l plătim pentru a sărbători, nu Crăciunul ci pe Isus, lăsându-ne invadaţi atât de uşor de ceva invaziv, care doar aparent e gratis şi care încearcă din răsputeri să corupă în noi acel fior mistic care deosebeşte această sărbătoare de toate celelalte, fior care provoacă în reluare un declic al adevăratului big-bang, când Dumnezeu s-a întrupat prin intermediul Fiului Său.

În acest context nu am putut să nu mă înfior citind că vreo 500 de bolşevici bătrâni, ca să amintesc celebra sintagmă a ex-premierului Tăriceanu, au celebrat zilele astea 129 de ani de la naşterea tătucului Stalin. Depunând o coroană de flori la mausoleul acestuia, vicepreşedintele partidului comunist rus a declarat: “ Existăm şi vom exista prin intermediul acestei persoane”. Uauuu!…

Desigur că amploarea acestei ceremonii a scăzut masiv, contrastând cu fastul şi megalomania celor de mai deunăzi, dar totuşi nu poţi să nu te înfiori când în zilele în care comemorăm momentul ales de Dumnezeu ca să invadeze lumea noastră pentru a ne cuceri prin dragoste şi a ne ajuta să trăim adevărata viaţă prin El, totuşi mai există oameni care în mod conştient aleg să trăiască prin spiritul unei satane care a terorizat mai mult ca oricine pământul acesta, nenorocind milioane şi milioane de oameni nevinovaţi. Stalin este mort dar duhul lui bântuie pe coclauri, înfiorându-ne prin rememorarea urgiilor pe care a fost în stare să le producă şi, din păcate, inspirându-şi încă dicipolii anchilozaţi într-o ideologie diabolică.

Şi în aceste zile în care, mobilizat de amnezia generalizată din jurul meu, îmi propun să aduc un miros plăcut ca jertfă Celui Întrupat, recunosc încă odată că suntem în mijlocul unei bătălii aprige care transcede criza economică, structurile geo-politice şi alianţele militare, o luptă pe viaţă şi moarte în care unii sunt combatanţi şi alţii victime colaterale, luptă care ea singură dă sens nevoii noastre acute după un Prinţ al Păcii.

Iar dacă unii se cramponează să trăiască prin duhul unui mort, cu atât mai mare e bucuria care mă face să ţopăi fiindcă noi existăm şi vom exista doar prin intermediul Aceluia de-a pururi Viu!