Nașteri și Comemorări…

Febra Crăciunului a cuprins deja întreaga lume și indiferent de motive și de motivații, tot mai mulți oameni se pregătesc să celebreze Nașterea lui Isus. Desigur că fațada excesiv de comercială dată sărbătorii este chestionabilă și poate fi respinsă de cei care prețuiesc inimitatea relației lor cu Dumnezeu dar, ca unul care am cunoscut și alte vremuri, prefer totuși această interfață decât cea existentă în vremurile de tristă amintire, când colindatul de sărbători era un act de nesupunere civică, când profesorii proferau preventiv tot felul de amenințări elevilor, ca să se asigure că nu vor îndrăzni să dea pe la biserică, când întâlnirile bisericilor se mutau parcă în catacombe, la lumina unor greu de găsit lumânări, fiindcă partidul mult iubit ne tăia curentul ca să ne amintească și în acele momente cine deține controlul asupra lumii acesteia și când Moș Crăciun nu mai reușea să ajungă decât odată la câțiva ani, fiind alungat și persecutat de Moș Gerilă, cel care ne-a “binecuvântat” părinții cu buzunare goale precum și cu binefacerile comerțului socialist…

Îmi dau seama totuși că marele neajuns al vremurilor actuale este acela că am ajuns să uităm repede de unde am plecat, uitând de prețul pe care odinioară eram gata să-l plătim pentru a sărbători, nu Crăciunul ci pe Isus, lăsându-ne invadați atât de ușor de ceva invaziv, care doar aparent e gratis și care încearcă din răsputeri să corupă în noi acel fior mistic care deosebește această sărbătoare de toate celelalte, fior care provoacă în reluare un declic al adevăratului big-bang, când Dumnezeu s-a întrupat prin intermediul Fiului Său.

StalinÎn acest context nu am putut să nu mă înfior citind că vreo 500 de bolșevici bătrâni, ca să amintesc celebra sintagmă a ex-premierului Tăriceanu, au celebrat zilele astea 129 de ani de la nașterea tătucului Stalin. Depunând o coroană de flori la mausoleul acestuia, vicepreședintele partidului comunist rus a declarat: “ Existăm și vom exista prin intermediul acestei persoane”. Uauuu!…

Desigur că amploarea acestei ceremonii a scăzut masiv, contrastând cu fastul și megalomania celor de mai deunăzi, dar totuși nu poți să nu te înfiori când în zilele în care comemorăm momentul ales de Dumnezeu ca să invadeze lumea noastră pentru a ne cuceri prin dragoste și a ne ajuta să trăim adevărata viață prin El, totuși mai există oameni care în mod conștient aleg să trăiască prin spiritul unei satane care a terorizat mai mult ca oricine pământul acesta, nenorocind milioane și milioane de oameni nevinovați. Stalin este mort dar duhul lui bântuie pe coclauri, înfiorându-ne prin rememorarea urgiilor pe care a fost în stare să le producă și, din păcate, inspirându-și încă dicipolii anchilozați într-o ideologie diabolică.

Și în aceste zile în care, mobilizat de amnezia generalizată din jurul meu, îmi propun să aduc un miros plăcut ca jertfă Celui Întrupat, recunosc încă odată că suntem în mijlocul unei bătălii aprige care transcede criza economică, structurile geo-politice și alianțele militare, o luptă pe viață și moarte în care unii sunt combatanți și alții victime colaterale, luptă care ea singură dă sens nevoii noastre acute după un Prinț al Păcii.

Iar dacă unii se cramponează să trăiască prin duhul unui mort, cu atât mai mare e bucuria care mă face să țopăi fiindcă noi existăm și vom exista doar prin intermediul Aceluia de-a pururi Viu!

Comments (7)

sanda zeic

December 22nd, 2008 at 7:47 pm    


Au exista si exista oameni credinciosi comunismului,ca religie a totalitarismului.
E evidenta cresterea socialistilor in top.
Fiindca atunci cind excluzi Absolutul Divinitatii,trebuie sa umpli nevoia de certitudine a omului cu un surogat.
Pentru unii globalizarea inseamna mai multa ordine,coerenta,siguranta.
Experimentele teroriste[si comunismul a fost un experiment finantat de capitalisti,avind masoneria in umbra,poate]atent ghidate spre a intimida vor cere cu asiduitate o guvernare centralizata spre binele prostimii,evident.
Nu-mi plce cuvintul asta,mai bine ,,norod”care se cam inrudeste cu ,,narod”.
Multimea e usor de manipulat cu ,,piine si circ”
Circarii postmoderni,mascati masmediatic,deturneaza atentia maselor de la adevaratele probleme.
Ca petit a petit,binele sa fie rau,raul -bine si cameleonismul pragmatic sa viruseze toate sistemele de dreapta judecata.
Dar,din fericire pentru noi,Dumnezeu nu face nimic fara sa descopere taina Lui robilor Sai,profetii.
Marit sa fie Numele Lui!

Mihai Ciuca

December 23rd, 2008 at 11:54 am    


Orice incercare de a creea o societate umana mai sigura, mai buna sau mai performanta, excluzandu-l pe Dumnezeu din ea, nu poate avea decat soarta unui turn Babel. Trist este ca oamenii nu invata din erorile trecutului si nu si le asuma. E pacat ca norodul se lasa prostit de “televizor” cum constatara românii in urma cu ceva vreme, dar vina majora apasa asupra acelora care stau in spate si manipuleaza. Vai de ei!

mitica

December 23rd, 2008 at 12:43 pm    


,,din auzite ”
-Pe vremea cand poaza tov. Stalin era obligatoriu pusa in sediile primariilor , intr-o localitate din Banat ,o batranica , avand ceva treburi la primarie intreaba ;
–da cinei acela din tablou, maica???
–cum , nu stii!!??
-?
-Este tovarasul Stalin ,iubitul conducator ..de la Moscova .
-daca -i el inseamna ca e un om foarte destept .
-?
-stie exact cati litri de lapte da capra mea .

[o cunostinta cu gust amar ptr batranica ...avand cota de lapte exact cat mulgea de la capra ]

sanda zeic

December 24th, 2008 at 4:21 pm    


Manipulatorii constiintelor stiu exact ce se vinde bine pe piata:piinea si circul.
Condimentate cu picanterii de vip,cosmopolitism,orgoliu nemasurat si adictie la tot ce stimuleaza carnea.
Audio-vizualul,sexomania,luxul afisat cu ostentatie prin orice mijloc sint metode sigure de spalare a creierelor.
Spre a pregati inselaciunea finala.
A lepadarii gradate,subtile de calea Crucii Lui.
,,Lumea e din ce in ce mai bisericoasa.
Iar Biserica e din ce in ce mai lumeasca”
Va gasi oare credinta pe pamint?
El-Isus,Pruncul sfint al vesniciei,copilul Mariei?
Pace tuturor!

pruteanu

December 25th, 2008 at 12:58 pm    


La multi ani!
Ma tot invirt aici,in subteran,doar doar gasesc ceva greseli ortografice,ortoepice si de punctuatie pe,,carbunii eulaiei”si indemnul la stingerea focurilor de carbuni in neagra noapte a lumii.
Dar e ok,baietii stiu romaneste.
Pot dormi in continuare somnul de veci.
Elementarele reguli lingvistice sint respectate.
In rest,numai de bine din catacombele gindirii.
Acolo unde prigoana e in toi,pe programul 2,cel de sub amvoane si din laterala.
Ca caei din fata nu au probleme cu mistuirea laptelui [ne]duhovnicesc].
Anagrama anagramata,de Craciun la blogeri data.
Ghici ciuperca ce-i,zi sau noapte pe pamint?
,,VINE DIMINEATA.
SI E TOT NOAPTE”,DRAGI STAJERI.

Mihai Ciuca

December 27th, 2008 at 12:00 am    


Paƒi eu zic saƒ nu mai cauti greseli :-) fiindcaƒ, la urma urmelor, nu e important cat de bine stim romaneste, ci ingereste… sži pe bloguri nu prea se vorbeste in graiul lor, din paƒcate. E o limbaƒ… pe cale de disparitie!

Mihai Ciuca

December 27th, 2008 at 12:03 am    


Mitica, sunaƒ amuzant acum… dar era extrem de tragic pentru cei care constatau pe pielea lor cat de intelept era tovarasul… Sži noi am constatat cat de adevarataƒ a fost lozinca: “Stalin sŸi poporul rus, libertate ne-au adus!”

Leave a reply

Name *

Mail *

Website