Mersul Vremurilor

Yin si Yang nu intra în Steaua lui David

Harta conflictelor pe glob prezintă accentuat în ultima perioadă problema tibetană. Citind mai mult despre conflictul de acolo (conflictul Tibetyanmen – cum îi mai spun unii) am intrat într-un forum în care am fost provocat să mă gândesc la câteva diferenţe între Tibet şi Palestina. Acolo pe forum, ca la piaţă, oameni pasionali, unii partinici, alţii neutri şi echilibraţi… în orice caz puteai să intracţionezi cu multe puncte de vedere. Am pătruns mai mult în discuţia Tibet-Palestina pentru că atingea prin ricoşeu o altă situaţie: diferenţa China-Israel.

O schiţă comparativă

Tibet, cu cei aproximativ 1400 de ani vechime intră în categoria celor mai vechi state ale Planetei. Au propria limbă, religie, etnicitate. Peste 1 milion dintre tibetani au fost ucişi de autorităţile chineze şi dpdv cultural nu pot sări peste Marele zid chinezesc. 6000 din cele aproximativ 6200 de mănăstiri tibetane au fost distruse sau grav avariate iar mare parte a călugărilor au fost torturaţi, ucişi sau exilaţi.

Palestinienii nu au nici una din caracteristicile tibetanilor prezentate mai sus. N-au avut niciodată o ţară a lor, o limbă a lor, n-au avut etnicitatea sau religia lor proprie. Este drept că termenul “Palestinian” a fost asociat celui (celor) care a (au) trăit într-o zonă geografică numită Palestina. Pentru mai mult de jumătate din secolul 20 termenul “Palestinian” şi “Palestine” a făcut referire mereu la evreii din Palestina. Comparativ cu tibetanii nu au murit aşa mulţi palestinieni, cultura lor nu este oprimată. Palestinienii au primit milioane de dolari din fonduri ale comunităţii internaţionale. Comparativ cu tibetanii, astăzi nu sunt nici mai mulţi şi nici mai puţini palestinieni decât în perioada formării statului Israel.

Asta nu însemnă că nu există acum o identintate palestiniană. Această identitate s-a evidenţiat şi a fost promovată odată cu crearea statului Israel, deşi ar fi trebuit mult mai devreme să existe probleme în zonă, încă de când romanii au redenumit Iudeea cu termenul Palestina.

Nici una din ideile de mai sus nu vrea să inducă ideea că tibetanii ar trebui sa fie sus şi palestinienii undeva jos. Nu. Cu toate acestea nu-mi pot stapâni întrebarea de ce palestinienii s-au bucurat mereu de o atenţie mai mare şi un support considerabil şi tibetanii nu?

Există cel puţin trei clase factoriale care pot oferi un răspuns la această întrebare. Factori economic-sociali, factori de ordin istorico-geografic şi factori politic-informaţionali.

Petrol şi suportul arab.

Palestinienii au prieteni bogaţi de care lumea are nevoie. Suportul tibetanilor se găseşte în partea culturală mai mult (actori, artişti, etc) nu există state care să-i sprijine (ar fi un amestec în treburile interne ale Chinei şi întotdeauna comuniştii au ţipat tare când a fost vorba de aşa ceva…)

China

Dacă Tibetul ar fi zdrobit / oprimat de o naţiune vestică sau europeană (era să zic şi albă dar nu vreau să stărnesc şi problematica rasială) s-ar bucura de o mai mare atenţie şi simpatie / empatie internaţională. Pariu? Dar opresorul principal nu este din lumea vestică. Mai mult decât atât China este mult mai puternică decât Israel. Israel are o armată mobilă, deţine arma nucleară, este pro-vest şi are o societate democratică, liberă. China are arme nucleare, are o armată impresionantă numeric, nu are datorii externe, nici vorba de libertate sau democraţie, este în principiu opusă vestului.

Israel

Activismul pro-palsestinian este legat de ostilitatea faţă de Israel. Nu poţi să fii ataşat de cauza palestiniană şi să fii printre prietenii Israelului. Evreificarea Israelului este componenta majoră a urii pe care lumea musulmană o poartă acestei ţări. Şi opresiunea lor faţă de palestinieni, îndulceşte şi atenuează cumva sentimentul de vinovăţie al europenilor care simţeau vina pentru Holocaust. “Vezi, ce-am făcut noi cu ei fac ei acum cu palestinienii.” Aici este nuanţa de a pune pe acelaşi raft al istoriei, nazismul şi iudaismul. Cam ciudat nu?

Naţiunile Unite

Israel este condamnat de rezoluţiile Adunării Generale a Consiliului de Securitate ONU mai mult decat orice alt stat al lumii. În acelaşi timp ONU nu a condamnat niciodată vreo acţiune a Chinei. Deşi există Tien-An-Men, deşi există Tibet. Dar acestea sunt probleme “contextual culturale”…

Terorismul.

Ceva vreme în urmă conducerea palestiniană a decis, bucurându-se de suportul populaţiei, să ucidă mulţi oameni nevinovaţi, mai întâi evrei, apoi diferite naţionalităţi. Aceasta a fost calea cea mai rapidă de a atrage atenţia asupra lor. Schema aceasta este întâlnită ca un şablon în mai multe contexte… spui ceva rău, denigrezi, iei la mişto, te cerţi, “dai la ceafă” , eşti mereu in atenţie fie în media, fie în blogosferă; fie laic, fie conducător religios. Uitaţi-vă unde se buluceşte lumea să citească. Acolo unde există echilibru, decenţă, diversitate? Nu.

Publicaţia “The Economist” menţiona în numărul din Martie 28, 2008 “Naţionaliştii tibetani au fost rareori asociaţi ideii de tactici teroriste…” Ar fi intersant de văzut cum ar reacţiona lumea dacă ar fi vorba de răpiri făcute de tibetani, deturnări de avioane, aruncarea în aer de restaurante sau staţii de autobuz ori masacrearea copiilor care merg la şcoală în China.

Stânga politică – Media

În general stânga politica demonizează Israelul şi preamăreşte China. Puterea stângii în media este considerabilă şi asta conduce spre direcţionarea fluxului de informaţii şi prelucrarea lui doar într-o direcţie. Nici o altă ţară nu este aşa de prezentă în grupajele de ştiri precum Israelul. Ce este prezentat din Tibet este strict monitorizat de China.

Luma este nedreaptă şi sucită moral. Nu încerc prin asta sa fiu pro Tibet sau pro Israel doar de dragul ţării Bibliei, dar m-as bucura să existe mai mult exchilibru în luările de poziţie ale creştinilor. Există lucruri de condamnat şi în Israel şi în China şi în Palestina şi în Tibet şi în creştinism (am început de mult să scriu despre alianţele ruşinoase ale creştinilor, dar…) şi în ateism. Atunci când vorbim despre un subiect care incumbă elemente contrare să le spunem, să le menţionăm pe toate. Există lucruri pe care Israelul le face în prezent şi nu sunt de acord cu ele. Nu sunt nici fascinat de spiritualitatea tibetană. Nu vreau să-mi schimb religia şi n-am nimic cu China.

Suportul propalestinian din partea creştinilor evanghelici este însemnat. A bătut un vânt de învaţatură care a lasat urme în multe centre de învăţământ teologic, liberale sau nu; europene sau americane. Totul legat de învăţătura teologică despre Israel şi sfârşitul istoriei. Acum ar fi greu de crezut că învăţaţii creştini ar putea avea o legatură cu religia Tibetului. Ei abia “încearcă apa” în contactul cu lumea islamică. Ce-am realizat recent? Că o parte din semnatarii “scrisorii de răspuns către lumea musulmană”sunt adepţi ai cauzei propalestiniene. Interesant, nu?

E normal să avem preferinţe şi până la un punct să ne înscriem într-un curent. Discernământul şi analiza, filtrarea informaţiilor din media ar trebui să fie o prioritate pentru formatorii de opinie, cu atât mai mult dacă se erijează şi în autorităţi spirituale. Pentru că până la urmă darul “deosebirii duhurilor” vine tot din partea lui Dumnezeu…