David Livingstone: The Truth Behind the Legend

Una din cărțile biografice, din acelea pe care odată citite nu le mai poți uita, carte scrisă de Rob Mackenzie se referă la viața și personalitatea uneia din figurile legendare ale credinței creștine, anume aceea a lui David Livingstone. În mod surprinzător, acesta nu este așa de cunoscut prin ceea ce a spus sau a scris cât prin ceea ce s-a spus și s-a scris despre el.

David Livingstone s-a născut la începutul sec.XIX-lea în Scoția, în anul 1813 și a devenit creștin din tinerețea lui. După ce a studiat medicina și teologia, a devenit lucrător al cunoscutei organizații London Missionary Society. A intenționat să plece ca misionar în China dar, din cauza conflictelor armate ale vremii, a trebuit să-și schimbe focalizarea și astfel a ajuns să slujească triburilor necunoscute până la el de pe continentul african. Slujirea lui a fost una plină de dragoste, acea dragoste sacrificială care l-a determinat să-și dedice pur și simplu viața acestor oameni. A traversat de nenumărate ori continentul negru pentru a vesti Evanghelia, pentru a cartografia zonele necălcate de picior civilizat până atunci, cât și pentru a încerca să stopeze comerțul cu sclavi. A căutat pentru aceasta să inițieze oportunități de schimb comercial care să stimuleze dezvoltarea Africii, făcând-o mai atractivă pentru investiții decât pentru comerțul cu sclavi.

A străbătut necontenit continentul african, până la vârsta de 60 de ani, când s-a îmbolnăvit și a murit. Meritele sale au fost recunoscute de întreaga lume și trupul său a fost înmormântat cu mari onoruri în Westminster Abbey, alături de marile personalități ale Angliei. Parte din gloria lui s-a răsfrânt asupra jurnalistului american Henry Stanley, cel care a plecat în Africa în căutarea unui Livingstone care era dispărut și considerat mort, în seranța că-l va găsi și-l va convinge să se reîntoarcă acasă.

Coperta cărții lui Rob Mackenzie

(click pe imagine pt.verificarea disponibilității la Amazon)

În ciuda râvnei sale, lucrarea lui Livingstone nu a adus roade remarcabile pe timpul vieții sale și el chiar a părut afectat de impactul scăzut al lucrării sale misionare. Deși a fost perceput ca un om cu o dragoste nemărginită pentru cei de culoare, destul de puțini oameni, comparativ cu eforturile depuse, s-au convertit la creștinism. În mod paradoxal, când era tânăr, Livingstone și-a dorit tare mult să se căsătorească, pentru a avea o soție alături de el pe câmpul misionar dar, când s-a căsătorit, și-a lăsat familia acasă pentru perioade îndelungi, una din ele fiind de circa patru ani. Deși a avut copiii, aceștia aproape că nu l-au cunoscut ca tată, atât de puțin timp petrecând cu ei. Mai mult, când soția lui a fost liberă să călătorească cu el, ea s-a îmbolnăvit grav și a murit departe de lumea civilizată. Pe bună dreptate, te poți întreba dacă a fost bine pentru el să se căsătorească, având în vedere distanța pe care a avut-o permanent față de familia lui.

Deși el însuși a avut o sănătate fragilă, Livingstone a fost un om de mare caracter și a jucat un rol mai mare chiar decât acela cu care este creditat de cei mai mulți. El a fost vocea cea mai de seamă care s-a ridicat contra comerțului cu sclavi și care a determinat oprirea acestei plăgi din istoria omenirii, chiar dacă acest lucru s-a întâmlat abia după moartea lui.

Pentru cititorul familiar cu limba engleză, cartea lui Rob Mackenzie: David Livingstone: The Truth Behind the Legend reprezintă o introducere fascinantă în viața și lumea acestui om care a fost precum o torță ce a ars pe deplin din dragoste pentru Hristos și pentru locuitorii continentului african.

Comments

No Comments

Leave a reply

Name *

Mail *

Website