Obama va depune jurământul de președinte cu mâna pe aceeași Biblie ca și Lincoln
Președintele ales al SUA Barack Obama va depune jurământul de investitură pe aceeași Biblie ca și Abraham Lincoln, pe 20 ianuarie, a anunțat comitetul de organizare a ceremoniei, citat de AFP. “Președintele ales Obama este profund onorat că Biblioteca Congresului a pus la dispoziția sa Biblia lui Lincoln, pentru a fi folosită la depunerea jurământului său”, a declarat, Emmett Beliveau, directorul executiv al Comitetului pentru investitura prezidențială.
Biblia îmbrăcată în catifea roșu închis și cu legături aurii nu mai fusese folosită de la investitura lui Lincoln, în 1861.
“Președintele ales a promis o investitură care să celebreze unitatea americană și folosirea acestei Biblii furnizează o puternică legatură cu trecutul nostru și moștenirea noastră comună”, a adăugat Beliveau.
Constituția americană nu impune depunerea jurământului pe Biblie, dar în mod tradițional președinții americani folosesc o Biblie pentru a simboliza intrarea lor în funcțiune.
Democratul Barack Obama îl citează adesea pe Lincoln, cel de-al 16-lea președinte american, printre eroii săi. Lincoln s-a opus sclaviei și s-a străduit să mențină unitatea țării în timpul războiului de secesiune. Ca și Obama, Lincoln, care a trăit între 1809 și 1865, era avocat și congresmen de Illinois, numai că era republican.
În discursul său de victorie de la Chicago, în 4 noiembrie, Obama și-a exprimat hotărârea de a elimina diviziunile care împiedică America să progreseze, reluând cuvintele gravate pe monumentul lui Lincoln de la Washington: “Să vindecăm rănile națiunii”.
Filed Under: Stiri de Interes
Tags: Biblie, investitură, jurământ, Lincoln, Obama

Comments
No Comments
Leave a reply