Are sau nu are a face Wall Street cu creștinismul?
Mărturisesc că nu sunt un asiduu cititor al publicațiilor economice și financiare. Timpul meu extrem de limitat mă împiedică să răsfoiesc, fie și online, prea multe publicații, așa că mă limitez la strictul necesar. Astăzi însă am ajuns din întâmplare pe situl renumitei publicații The Wall Street Journal și am fost extrem de surprins să văd la “headlines” două articole care, prin titlu erau incitante pentru un creștin. Desigur că în secunda următoare mi-am dat seama că cele două articole au o conotație economică evidentă, altfel nu și-ar justifica prezența în paginile publicației respective, totuși în contextul crizei mondiale m-a surprins să văd atâta atenție dată unei tematici care nu pare a fi niciodată în topul interesului finanțiștilor.
Primul articol prezintă o realitate dură: ca și consecință a crizei financiare din America, tot mai multe clădiri de biserici sunt scoase la licitație. Foarte multe biserici s-au angajat în construcții megalomanice, au contractat credite uriașe, mizând pe o bunăstare perpetuă a enoriașilor și, în aceste momente, când mulți au rămas fără slujbe iar alții s-au trezit mai săraci datorită prăbușirii portofoliului de acțiuni, încasările lunare ale bisericilor au suferit un recul substanțial care le duce în imposibilitate de plată. Și, întrucât nu există și nu va exista vreun plan guvernamental de salvare a bisericilor în criză, soluția este simplă: vânzarea la licitație. Trebuie să vă spun că titlul articolului în cauză m-a șocat: “In Hard Times, Houses of God Turn to Chapter 11 in Book of Bankruptcy” care tradus, cu slabele mele cunoștințe de engleză, sună cam așa: “În vremuri grele, Casele lui Dumnezeu trec la capitolul 11 din Cartea Falimentului”. Știu că treaba asta e o chestie obișnuită în America și nu numai acolo. Dar ce palmă dată creștinismului printr-un asemenea titlu… ce ratare a țintei pentru Biserică, cea chemată să fie SOLUȚIA problemelor și care ajunge să fie victimă a crizelor lumii acesteia. Nu este și acesta un indicator că Biserica nu mai este consecventă cu calea inițială? Nu cumva Biserica a devenit prea dependentă de mersul acestei lumi fiindcă s-a extins cu o aripă în ea?
Al doilea articol se referă la faptul că Biblia este adevăratul best seller al tuturor timpurilor. “Este un fapt uimitor” spune Stephanie Simon, autoarea articolului “că an după an Biblia este ce mai bine vândută carte în America, în ciuda faptului că în cel puțin 90% din case găsești măcar un exemplar. Textul nu diferă, cel mult doar versiunile traducerilor. Volumul uriaș al vânzărilor, estimat la 25 de milioane exemplare anual, este menținut la acest nivel prin inovații în design, culoare, stil și printr-un excelent marketing de nișă.” Deși acest articol subliniază tot latura mercantilă a comerțului cu Biblii, este pozitivă evidențierea clară a acestui fapt de netăgăduit, anume că Biblia a fost și este cea mai răspândită carte de pe pământ.
Foarte surprins am fost să aflu din acest articol despre o legătură nebănuită până acum, anume că una din cele mai cunoscute și respectate edituri creștine, anume Zondervan, are ca proprietar pe News Corp., nimeni altcineva decât proprietarul lui The Wall Street Journal! Încurcate mai sunt căile Domnului!
Filed Under: Diverse
Tags: best seller, Biblia, criza financiara, The Wall Street Journal
Comments (1)
EXCELENT
December 24th, 2008 at 4:12 pm
Incurcate rau de tot,fratele meu
Leave a reply