Mersul Vremurilor

Constantin Tudose, vrednicul ostaş

Astăzi, la Galaţi, în cadrul unui ceremonial interconfesional au avut loc funeraliile unuia dintre cei mai marcanţi lideri ai mişcării Oastea Domnului din România, Constantin Tudose, victimă vreme de 10 ani a Gulagului românesc, timp în care a servit pe Dumnezeu în lagărele şi temniţele comuniste, doar pentru vina de a fi unul din liderii Oastei. Eliberarea din lagăr nu a însemnat sfârşitul suferinţelor, până la revoluţie dânsul a trebuit să-şi trăiască credinţa şi să-şi desfăşoare lucrarea în clandestinitate, fiind atent monitorizat de regimul opresiv. Alături de Traian Dorz şi de Niculiţă Moldoveanu a fost unul dintre cei mai vrednici ostaşi ai Domnului, neprecupeţind nimic pentru a-şi sluji cu cinste Stăpânul. După 1989 dânsul a încercat o apropiere a Oastei de mişcarea evanghelică, ramura condusă de el aderând la Alianţa Evanghelică din România, în bordul căreia a fost cooptat ca membru.

Fratele Tudose a plecat la Domnul după o grea suferinţă. De ani de zile s-a luptat cu cancerul însă acum, în prag de Înviere, Domnul a socotit că este cazul să-l cheme acasă.

Nu pot să uit că în 1991, venind împreună de la o conferinţă din Grecia, dânsul mi-a favorizat o întâlnire cu Richard Wurmbrand, căruia am putut să-i iau astfel un interviu pentru Revista Mesaj. A fost extrem de interesant să-i studiez un pic pe cei doi tovarăşi de temniţă, la vârsta senectuţii, întâlnindu-se în Bucureşti.

În toamna anului 2005 l-am invitat la o masă rotundă, desfăşurată la Centrul Cultural American din Bucureşti, pe marginea a ceea ce pe vremea aceea era proiectul legii cultelor. Ştiind că este înaintat în vârstă, nu mi-am făcut mari speranţe că va veni dar, învingând dificultăţile a sosit cu o mică întârziere, salutând asistenţa pestriţă cu “pacea Domnului!”

Ironia a făcut să stea faţă în faţă cu reprezentantul guvernului, un director din minister, om lipit de scaun de prin 1977, de pe vremea defunctului Departament al Cultelor din cadrul Securităţii Statului. Prigonit şi prigonitor, la aceeaşi masă, discutând despre libertatea religioasă…

Discuţiile au fost aprinse şi participanţii care mai de care au oferit tot felul de argumente logice pentru a-şi susţine punctul de vedere. Reprezentanţi ai Parlamentului, ai mass-media, ai organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului, ai unor culte minoritare nerecunoscute şi, evident, ai Secretariatului de Stat pentru Culte au dinamizat dialogul până când timpul alocat întâlnirii s-a sfârşit. N-am vrut însă să pun capăt discuţiei fără a-l invita pe fr.Tudose să vorbească. Cu multă căldură, l-a fixat din ochi pe reprezentantul guvernului şi a făcut un apel emoţionant, de la inimă către inimă, solicitând celor de care depindea elaborarea finală a legii să facă tot posibilul ca această lege să ofere libertate pentru toată lumea, fiindcă nu mai este cazul ca oamenii din această ţară să sufere sau să fie persecutaţi pe motive de credinţă. Aceasta este ultima amintire avută de la fratele Tudose.

Serviciul de înmormântare care s-a desfăşurat în faţa unei asistenţe impresionante, a fost început de un preot ortodox, continuat apoi de pastorii Iosif Ştefănuţi, Mihai Dumitraşcu şi Ghiţă Ovidiu.

Vrednicul ostaş acum a ajuns acasă. Fie ca Dumnezeu să mângâie familia întristată.