Mersul Vremurilor

Simplificare

„Viaţa este grea!” De câte ori nu am auzit expresia aceasta! Sub ea se ascund tot felul de frustrări, încercări nereuşite, vise sfărâmate, speranţe neîmplinite sau deşarte. Lacrimi şi transpiraţie, despărţire şi moarte, muncă grea sau durere de cap după distracţia de aseară. Despărţirea de iubită sau dragostea neîmpărtăşită. Examenul ratat sau icnitul sculatului de dimineaţă când toate oasele scârţăie. Gâfâitul urcatului la etajul 1 sau al schimbării cauciucului dezumflat. Întrebările sâcâitoare ale copilului şi prezenţa şi mai sâcâitoare a soacrei. Meciul ratat al echipei favorite sau pantofii care ne fac bătături.

„Viaţa este grea!” Ea este grea pentru că ceva a stricat lumea. Pentru că există un ferment, o drojdie în lume, care a stricat tot ceea ce ar fi fost „uşor”. Există un blestem pentru neascultarea de Dumnezeu. Dar viaţa este grea nu doar sub aspect ontologic, ci şi pentru că ne-o îngreunăm noi. Avem obiceiuri sau recurgem la activităţi care o fac şi mai grea decât este ea.

Am să mă ocup în meditaţia aceasta doar de un aspect al greutăţii vieţii: îngreunarea vieţii de către noi. Soţia mea şi cu mine ne-am mutat de mai multe ori. Vezi, pe când trăiam în România, eram mai „statici”. Cei mai mulţi, s-au născut într-un oraş, au învăţat acolo, dacă au trebuit să meargă la facultate în alt oraş, după studii au căutat să se întoarcă în oraşul natal, acolo s-au căsătorit cu iubita din tinereţe, au întemeiat un cămin, au muncit toată viaţa, s-au pensionat, apoi au murit şi au fost îngropaţi în cimitirul local.

Mutarea în America ne-a obligat să adoptăm obiceiul celor de aici, de a ne muta acolo unde este serviciul mai bun, clima mai plăcută, duşmanii mai puţini… Aşa am constatat cu ocazia fiecărei mutări că între mutări adunăm o mulţime de lucruri inutile. Ele devin cu timpul un bagaj nefolositor, un balast de care nu scăpăm decât dacă facem periodic un inventar forţat şi riguros, dictat de exemplu de o nouă mutare. La mutare trebuie să cântăreşti bine dacă obiectul respectiv merită să fie împachetat, transportat, despachetat şi pus la un nou loc al său. Orice adunare inutilă de lucruri nefolositoare face viaţa şi mai grea decât este ea.

Până când nu trebuie evaluată importanţa obiectelor, adunăm pantofi cu talpa găurită şi pe care nu-i mai purtăm, doar din sentimentalismul provocat de amintirea comodităţii oferite în anii când ne-au servit. Punem deoparte cu grijă bluza pătată că poate o să o purtăm vreodată pe acasă. Cuţitul cu mânerul rupt, poate ne va folosi vreodată la deşurubarea unui şurub. Sticle şi borcane goale le ţinem în speranţa că vom pune vreodată ceva pe iarnă şi le vom umple cu bunătăţi… deşi deocamdată, nu se umplu decât de praf. Ziare şi reviste vechi, care nu au fost bune decât de citit pe autobuz, le ţinem pentru că poate or fi bune vreodată la vreo împachetare.

Fire şi sârme, cuie şi piuliţe, unelte ruginite, aparate în care au curs bateriile şi nu mai pot fi reparate, butoane şi nasturi, cârpe şi tot felul de alte obiecte de îmbrăcăminte: o mănuşă rămasă singură, după ce geamăna ei a rămas pe undeva la patinoar, un ciorap gros al cărui frate a rămas pe pârtia de schi. Cutii în care au fost biscuiţi sau fursecuri, altele în care am primit colete, pungi de hârtie şi de plastic (pungi de un leu, cum le ziceam acum 40 şi ceva de ani în ţară…), capace de tot felul, pixuri cu pasta uscată, cioturi de creioane care nu mai pot fi folosite niciodată. Cărţi vechi pe care nu le vom citi niciodată deoarece ne îngrămădesc cărţile cumpărate de curând, haine cumpărate doar pentru că erau ieftine, nu pentru că ne trebuiau. Ceasuri şi vreo 3-4 telecomenzi. Prea mulţi „da” spuşi la orice solicitare, oricât de ieftină. Poşeta care e plină de 1001 lucruri, deşi folosim doar 12 dintre ele.

LUCRURILE acumutale fără nici un rost complică mult viaţa. Sunt greu de inventariat, de organizat şi aproape că nu le găseşti utilitatea, pentru că ele sunt mereu în competiţie cu ceea ce este mai nou, mai util şi mai obişnuit în clipa respectivă. Ele ocupă inutil un spaţiu în care probabil că adună praful şi mai multă perimare decât cea cu care au aterizat în spaţiul respectiv. Costă adesea bani şi valoarea emotivă nu este reală ci doar închipuită. La mutare trebuiesc organizate, alese, scormonite… şi apoi trebuie să te scarpini în cap ce să faci cu ele.

În Biblie este o întâmplare, a lui Lot. Omul acesta a locuit în Sodoma, cetate care a fost distrusă de Dumnezeu din cauza păcatului găsit în ea. Lot însă a fost scăpat din cetate de către Dumnezeu şi cu ocazia aceasta a vrut să ia cu el „lucruri”. Îngerii care l-au ajutat să scape i-au spus că nu poate scăpa decât dacă pleacă doar el şi ai lui, fără lucruri.

Apoi, avem îndemnul Domnului Isus din rugăciunea „Tatăl nostru” de a ne ruga doar pentru… pâine! De ce doar pâine? Pentru că alături de aer şi apă, pâinea constituie o necesitate a vieţii. Când învăţăm să evaluăm ceea ce este cu adevărat esenţial vom reuşi să scăpăm de LUCRURI care ne fac viaţa şi mai grea! Când vom reuşi să eliminăm excesul de lucruri vom elimina parte din greutatea vieţii, o parte care stă în puterea şi controlul nostru, aceea parte care acum ne controlează ea pe noi.

Hmm. „Viaţa e grea!” Aşa cum este. Să nu o îngreunăm cu LUCRURI! Pavel a afirmat că el ştie să trăiască şi în belşug şi în lipsă (Filipeni 4:11-13)… Mie mi se pare că accentul pus de Pavel este pe lipsă, deoarece cine se învaţă să trăiască frugal, poate aprecia surplusul oricât de mic ar fi el, pe când cine nu ştie decât belşugul, este nemulţumit mereu de un standard mai scăzut decât cel obişnuit. Să renunţăm la balast, la lucrurile ce ne fac probleme şi nu ne aduc nici o soluţie!